Poezie
arde lemnul soare
combustie
1 min lectură·
Mediu
arde lemnul soare
Se-nalță copacul falnic
Steag-înfipt și nestingher
Absorbind căldura-n sevă
Și lumină de pe cer
Aur verde și tezaur
Pentru un pământ cu flori
Ce hrănește și menține
Trup în suflet și culori
Doborât ajunse trunchiul
De securi,în mod firesc
Împăcat fiind cu soarta
Hotărâtă...omenesc
A păstrat precum ființa
Muritoare-n carnea ei
Găzduiește-n trup, un suflet
Energie și scântei
Energia-i din lumina
Soarelui ce l-a scăldat
Zi de zi în lunga-i viață
De stat drept și-ncoronat
Iar scânteile-s căldura
Strop de soarele din trunchi
Ce din sobe ne revarsă
Din văpaie-i,un mănunchi.
Căci în infinita-i slavă
Soarele și-a rezervat
Pentru noapte,pentru iarnă
În copaci un mic regat
De-asta poartă ei coroana
De-asta sunt ei...viceregi
De-asta ne-nchinăm ființa
Pe la umbră,pe sub crengi
Și de-aceea poate codrul
Frate cu românul este
Cruce când devine,lemnul
Tot lumină răspândește
Iar căldura și lumina
Soare metamorfozat
Stă-n palatul său din arbori
Ce așteaptă la tăiat
001.072
0