Poezie
Portretul divinității
1 min lectură·
Mediu
Atâtea lumi, o singură adresă:
Sectorul TIMP, prin asta-s definite.
Același creator le ține-n lesă.
Durata lor de viață ? Infinite !
Omul, fărâmă din lumini solare
Își strigă zilnic propria conștință
Mânat de atitudini bipolare,
Devine punct când trece în neființă.
Credința-n adevăr e panaceul
Când răul și minciuna sunt infernul.
Profan sau sacru îi e dumnezeul
Și viitorul său va fi eternul.
Pământul reprezintă doar portretul
Redus la scară al divinității,
Iar pentru omenire-i interpretul
Cuvîntul, simbol al divinității.
001.922
0