Poezie
Sonet XXIV
(o viață-n dar ...)
1 min lectură·
Mediu
Câți dintre noi, în vreme, i-au pălmuit pe îngeri
Cu neputința noastră de-a le-nțelege rostul,
Cerșindu-le, în urmă, să fie adăpostul
Când viața urgisește pe cei fără convingeri?
N-a fost de-ajuns că Petru s-a lepădat de El?
Ce groaznice ispite mai zămislește traiul,
Împuținând pe-aceia ce nu știu ce e Raiul,
Dar caută bunăstarea vânzând pe Israel?
Ne-acceptă erezia de-a oscila-n credință,
Ne dăruie cărare bătătorită: timpul.
Ne-ncearcă. Dar din inimi, tot El ne scoate ghimpul
Când ura, blasfemia, devin obișnuință.
Ce rege-a fost vreodată atât de iertător
Să-și sacrifice Fiul, iubirii de popor?
023697
0
\"El face rana și tot El o leagă \" spunea ,dacă bine-mi amintesc profetul Isaia.
Niciodată nu vom putea înțelege iubirea Lui imensă. Recunoștință e jertfa ce i-o putem aduce ...
citit, plăcut,
cu prietenie,
Narcis