Copilul si tatal

[...] - Da, până la urmă viața-i o poveste - Cu balauri, zâne? - Depinde cum privești. Ca-n orice poveste, ficare-și găsește realitatea într-un colț, într-un personaj… - Eu vreau să fiu un prinț! Tu ce-ai vrea să fii? - Încet-încet osă vezi, odată ce crești, poveștile celor din jur încep să moară, iar dacă tu îți vei urma basmul, o să aibă suflet, o să devenină poveste nemuritoare… E o cale grea să-ți urmezi povestea într-o lume plină de balauri și o să te trezești de multe ori singur luptând contra lor… - Singur? Dar în povești mereu apar prieteni să-ți sară-n ajutor! - Da, și în realitatea care-o vei alege. Vin târziu într-adevăr, dar întotdeauna în momentele cheie. - Bine-bine, dar tu ce vrei să fii? - Un cavaler. - Mă faci să râd, tată. - De ce? - Bine, dar nu ai sabie. - Am, dar nu taie și nu omoară pe nimeni, din contră, dă viață și vindecă rănile sufletului… și astfel tatăl s-a dus, și-a luat chitara și-a-nceput să cânte…