Trei fraze și-un pic

I.storie Tovarășe președinte, năvăliră ei, tovarășe președinte, un copil a scos limba spre palatul prezidențial, iar el i-a privit uimit, să-l bateți pe limbă, da, pe limbă cu vergeaua înroșită în foc, cum e posibil așa ceva, le-a răspuns el peltic și nervos, cine să-l bată tovarășe, ăla care a raportat, ăla care a văzut, mârâi el atent la altceva, e un soldat, spuseră ei, atunci el să-l bată, și soldatul a primit ordinul și vergeaua ca să-l bată pe limbă, să-i dea na-na pentru gestul lui ireverențios iar după 10 minute au venit din nou, tovarășe președinte, ce-i, mă, de ce mă tot deranjați, mă tot întrerupeți, vreau să văd cum mă adulează poporul, am peste un milion de kilometri de bandă plină cu adulații, cu poezii păgâne și dulci iar voi veniți mereu, ce vreți, să mor de inimă, nu tovarășe președinte, dar ăla i-a rupt limba copilului, o ține în mână și rânjește ca un câine turbat și din când în când o mușcă, da, o mușcă, ține limba aia roșie și arsă, care miroase bine, de ce să n-o recunoaștem, a limbă arsă, acum, de, tot carne se numește, și ăla o ține în dreptul ochilor și din când în când mușcă din ea, cum v-am spus, are sânge pe la gură, probabil chiar și pe limba lui, parcă-i dat cu ruj capitalist, seamănă la gură cu soția ăluia de la Sibiu, căreia-i zice „cur de maimuță” din cauza rujului de un roșu strigător, la fel de strigător ca strigătele soldatului, ce facem cu el, tovarășe președinte, ce facem cu el, arestați-l pentru tortură, tâmpiților, da, să trăiți, pentru tortură, s-a înțeles, tortură, da, sigur, însă au venit înghețați de frică după cinci minute, iertați-ne tovarășe președinte, să ne ierte și milionul de kilometri, dar n-avem tortură în codul penal, am șters-o acum câțiva ani, din motive obiective, atunci arestați-l pentru omor deosebit de grav, dar copilul n-a murit, să trăiți, trăiește, cântă ca o mierlă, da, chiar și așa, fără limbă e o bijuterie a sunetelor, și e vesel copilul are un repertoriu plin cu cântece patriotice, e un adevărat șoim al patriei, e viu, n-a murit și e vesel, nu mai știm dacă v-am spus sau nu, pentru că ne este frică, e normal să vă fie frică, boilor, doar n-am condus degeaba atâta amar de vreme țara asta, ați venit la mine acum cinci minute și mi-ați spus să-l condamnăm, nu, (da, v-am întrebat ce să facem cu el, dar tot aia e), ei bine, v-am spus tovarăși, dragi tovarăși, zise el ironic, să-l băgați la tortură, deci să-l torturați dar voi, nu, că nu e în codul penal, omor deosebit de grav este, gata, s-a rezolvat, și i-au dat 25 de ani soldatului pentru că i s-au reținut și circumstanțe agravante, precum prăjirea de carne de vită în public – pedepsită prin Decretul 2228889 – și rânjet injurios, interzis prin Decretul 85839643853, care interzice rânjetul și râsul în apropierea Palatului Prezidențial la mai puțin de 10 metri, în caz contrar făptuitorul fiind condamnat la un an închisoare iar anumite persoane, demnitari, ambasadori, soldați, doi ani, așa că a primit 20 de ani pentru un omor pe care nu-l săvârșise, aici istoricii au căzut cu toții de acord, dar în ceea ce privește ceilalți cinci ani nu s-au înțeles (dar asta a fost după Revoluție, când s-au analizat faptele de pe poziții obiective, anticomuniste), unii dintre ei spunând că merita să facă toți cei cinci ani agravanți, a prăjit carne de vită în public, 3 ani, Decretul 2228889, și a rânjit, Decretul 85839643853, deci i se cuveneau cinci ani, alți istorici au susținut ca decretul 2228889 se referea la carne de vită, iar celelalte Decrete, respectiv 2228890, 2228891etc. se referau la carnea de porc, de oaie, etc., mai precis la prăjirea cărnii de animal în public, animale bine specificate, numite clar, fiecare cu decretul ei și niciunul nu privea carnea de om, iar în ce privește Decretul 85839643853, da, sigur că trebuia pedepsit: rânjise și era interzis, însă al treilea grup de istorici s-a exprimat concis: nu trebuia să facă niciun an de închisoare, nu omorâse pe nimeni, deci nu trebuia să facă cei 20 de ani, iar Decretele erau contra Declarației Universale a Drepturilor lui Homo Sapiens, dar în ciuda acestor opinii atât de diverse, de bine argumentate și pantagruelic de tardive, soldatul a fost închis la Jilava, unde venea maică-sa să-l viziteze, taman din Bărăgan, de acolo unde fugea Panait Istrati după ciulini, înainte de a ajunge în Franța și de a se certa cu Anatole France, și de unde nu a mai venit să-și vadă Bărăganul părăsit și uscat ca speranțele morților și ale părinților dezamăgiți, iar bătrâna mamă îl întreba prăfuită pe soldatul chel, ce ai făcut maică, de ce te-a arestat ăștia, nimic, răspundea el, am tras un copil de limbă, hă-hă, am îndeplinit ordinul, atât, mai bine spune-mi ce mi-ai adus și nu te mai uita cu atâta milă la mine, hoașcă bătrână, zi mersi că am scăpat ușor, uite, pe unu\' l-au condamnat la moarte ieri pentru propagandă religioasă, da, propagandă religioasă, Decretul un miliard nu știu cât, și știi ce a spus, doar atât: de ce dracu nu mi-a ieșit mie piesa asta, el e strungar nu dramaturg, înțelegi, și l-au auzit și i-au strigat: ai zis dracu, dracu e opusul lui Dumnezeu, deci faci propagandă religioasă, totul e materie, așa că l-au condamnat la moarte, că dacă tot crede, să se ducă în lumea de apoi și să vadă că nu există, și tu vii și plângi, hoașcă bătrână, plângi ca proasta, eu sunt viu și orice om viu e liber în interiorul lui, în inima lui, trebuie doar s-o știe, hai zi ce mi-ai adus, nește pui, maică, și nește pâine, găsii acilea la magazinul din colț de-i zice Alementara franzelă pentru Germania și pui pentru Antarctica refuzați la export, că acasă noi mâncăm mămăligă și pui nu m-am îndurat să tai că poate mi-i fura pe drum, așa a zis taică-tu, lasă, fă, puii în bătătură, nu rabdă el acolo și dacă rabdă cine l-a pus să se înfrupte cu doi boi în mijlocul Capitalei, c-așa merge vorba, cică-ai fi făcut un pariu cu un francez că mănânci doi boi și v-au prins gărzile patriotice că încălcați legile și v-au arestat, dar pe francez l-a salvat Ambasada Franceză, pe tine nu te-a salvat Ambasada Română, poate n-o fi auzit de tine, o să mă duc s-o caut deși am auzit că-i în altă țară, departe, dar eu tot o s-o caut ca să-i spun că pe francez l-au decorat în Franța, i-au dat cruce de onoare cavalerească, iar pe tine te țin ăștia în închisoare, fiule, mamă, du-te acasă, zâmbi el posomorât, nu căta nicio ambasadă, du-te acasă, râde lumea de tine, mamă, și tu crezi tot ce spune, du-te mamă, du-te acasă, mamă, iar bătrâna s-a întors nelămurită la ea in sat, acasă, și a murit cu trei zile înaintea Revoluției, iar femeile din sat au jelit-o cu îndârjire, cu ură vie față de moarte, ele nu înțelegeau că moartea e o stare necesară, așa că urlau și plângeau întrebând-o pe femeia din sicriu unde se duce dar ea nu catadicsea să răspundă, n-avea chef să se trezească, dormea așa de bine, un somn fără vise, rigid și pustiu ca gândurile unui deprimat o cotropise așa că zâmbea matură, adormită și îmbălsămată, fără urmă de-amintire despre fiul ei care a fost declarat dizident după Revoluție (ca și șoimul patriei fără limbă) și s-a bucurat de exonerare de impozite – adică nu trebuia să le plătească – de spații comerciale gratuite și de alte facilități (adică avantaje), în timp ce familia strungarului condamnat la moarte pentru propagandă religioasă a plătit an de an statului impozit pe mormânt, iar firii, clipă de clipă, impozit pe durere. fII. ai țării Tovarășe președinte, tovarășe președinte, năvăliră ei, serviciile noastre secrete și patriotice l-au surprins pe unul, nu mai știm cum îl cheamă, avem un lapsus, mama lui de lapsus, o, vă rugăm să ne scuzați limbajul, tovarășa președintă, academician, doctor, inginer, cercetător șef, ce faceți, jucați cărți, foarte bine, doar ați scris destule și foarte interesante, de chimie, psihologie, matematică, literatură română și universală, biologie, sociologie comunistă și capitalistă, în fiecare domeniu ați scris câte nouă mii nouă sute nouăzeci și opt de cărți care nici nu merită să fie prefațate, atât de frumos, de clar și de bine sunt scrise, am venit să vă spunem că un trădător mănâncă untură, da, untură tovarășe președinte, și nu cu lingura, nu cu furculița ci cu polonicul, cu toptanul, da, cu polonicul bea untură când i-e sete, untură încălzită, iar când i-e foame scoate din frigider untură tare, albă și mușcă din ea cu nesaț, ca un nebun, da, și e gras, e gras ca pământul, ca Terra, e rotund ca o minge, îl folosesc profesorii prin școli ca glob pământesc, au desenat pe el toate țările și oceanele și mările, pentru că nu mai sunt bani pentru rechizite, i-am cheltuit cu plata datoriilor externe, așa că ăla este folosit pe post de glob, dar n-ar fi nicio problemă, numai că râgâie, râgâie, tovarășe președinte și aerul scos de el miroase a untură, de plâng copiii de foame, și a instituit taxe, fiecare copil trebuie să aducă o linguriță cu untură la școală ca să poată vedea unde-i America sau Germania, bine că România e în emisfera nordică, altfel s-ar fi putut să deseneze profesorii țara noastră mult iubită și înfloritoare chiar pe curul ăluia, ceea ce ar fi jignitor chiar și pentru un trădător al scumpei noastre țărișoare, trăiască partidul ce ne dă mâncare, și plâng copiii că dau untură, dar n-au ce face, tentația e prea mare, vor să vadă, să viseze, da, să viseze la Germania și la Franța, ba unii mai breji ar vrea chiar și-n Anglia, acolo unde e regina care v-a plimbat cu trăsura, cu troșcoleta aia, cum spuneți dumneavoastră, tovarășe președinte, care nu se compară cu o droagă de la Scornicești cu măgăruș neaoș, de-al nostru care pleacă parcă vine și se duce parcă stă, da, visează la țări străine, la gumă de mestecat moale, nu din asta făcută cu ciment la noi acia, Gumela, pe care o scuipi afară cu dinți cu tot, visează la cărți cumpărate fără coadă, închipuiți-vă, să cumperi un Goethe fără pile, visează la televiziune liberă, da, acolo sunt programe de 24 de ore pe zi, la ziare libere în care jurnaliștii spun exact ceea ce cred, de unde rezultă că nu sunt patrioți ci doar individualiști, la pâine luată la liber, la brânză, iar dumneavoastră urâți brânza, tovarășe președinte de când ați fost în Marginime și v-a plăcut atât de mult că ați mâncat până ați vomitat și de atunci nu o mai suportați, de, e de înțeles, nu erați obișnuit cu brânza, nu prea știați ce-i aia, iar copiii visează la brânză, dar visează, și asta e cel mai grav, să aducă toate astea aici, de aceea grasul ăla ar trebui pedepsit pentru ceva, orice, dar e de strictă necesitate să luăm măsuri sau doar angajamentul de a-l pedepsi căci e prea gras, noi zicem pentru subminarea economiei naționale, dumneavoastră ce părere aveți, eu zic să-l fierbem în untură, genială idee tovarășe președinte, așa vom face cu Unsurosu, îl vom fierbe în untură. Să vadă. Cum e. Alții rabdă. El se-nfruptă. Nu e bine. Și nu-l lăsăm. În untură. De la început. Așteptăm. Să se-ncingă. Și-l băgăm. În ceaun. Buff! Să-l ardă. Să i se șteargă America. De pe. Omoplați. Să se umple. America. De bășici. Dar și România?! Ce ironie! Și România. E plină. Tot cu bășici. Toate țările. Supură. Suedia urlă. Taci Suedio. C-ai băgat. În tine. Tone de untură. Gata. S-a topit Terra. În untură. Iar untura. S-o dăm. La Porci. vIII. cu viii Tovarășe președinte, tovarășe președinte, năvăliră ei, am avut cu toții un vis, vă rugăm să ne iertați pentru el, dar nu era un vis de zi, era unul de noapte, din ăla pe care nu-l putem influența conștient, se făcea în visul nostru că un rabin era mutat în altă parte și locuitorii orașului, tot de peste munți, din Timișoara, da, de peste munți, ca ăia din Kronstadt, țineți minte, ăia care au ieșit din tipar și-au început să strige în realitate, de-adevăratelea, că vor pâine și salam și jos și huo, norocul nostru că ăilalți au stat ca struții cu capetele plecate și doar au așteptat, și-atunci psihologul nostru de curte ne-a explicat că e sindromul codrului, știți când veneau prădătorii, turcii, ungurii și alte naționalități, să ne fure pământul, românii isteți se ascundeau în codru așteptând să treacă năvălitorii, cotropitorii patriei noastre și-apoi îi atacau pe la spate, îi surprindeau și-i omorau dar ăia erau mulți și veneau alții și alții, câtă frunză și iarbă, noroc cu codrii, iar se-ascundeau, iar îi fentau, și iar, și iar, ne ataca-n zadar și așa de-a lungul veacurilor au stat, și-au fentat, așa s-a născut sindromul codrului care s-a manifestat și când a fost chestia cu Kronstadt, când ăia s-au crezut liberi pentru o juma’ de zi, dar i-am pus cu boturile pe labe, le-am dat ceva pâine și ceva bătaie, am aranjat să nu le pice echipa de fotbal în B și i-am liniștit, ei, o situație asemănătoare am visat și noi azi noapte, ne cerem scuze pentru vis, pentru acest coșmar incalificabil, dezonorant, dar e vina, zicem noi, a Unsurosului care s-a topit ieri, un coșmar ziceam, în care un rabin ziceam, le-a dat apă la moară celor din oraș să ceară libertate, de parcă libertatea poți s-o ceri, doar nu-i femeie, da, cereau libertate și-atunci am încercat cu frumosul să-i liniștim, cu vorbe blânde și lovituri de bâtă și cu gloanțe și nu s-a putut și-atunci a venit o pasăre măiastră care v-a dus la cer dar v-a scăpat din gheare într-un târg și acolo, iertat fie-ne visul dar a fost unul de noapte, e vina Unsurosului, acolo v-au împușcat pe dumneavoastră tovarășe, dumneavoastră, și pe tovarășa, da, însă înainte ați cântat Internaționala, iar tovarășa înjura birjărește cu atâta eleganță ce nu se poate exprima și-a venit unul Ilici, așa-i zicea: Ilici, care a luat puterea vrând să facă socialism, dar l-a luat țara pe sus și, iertați-ne visul tovarășe președinte, nu e vina noastră, e a Unsurosului, da, l-a luat țara pe sus și, iertare, au făcut capitalism, da, au dat cu capul de capitalism de au văzut stele verzi și au înlocuit dictatura dumneavoastră – iertare, așa îi zicea în vis, dictatură – cu o alta, dar au rebotezat-o, i-au zis democrație, adică un fel de dictatură în care dictatorii sunt schimbați la 4 ani, și primul dictator a fost Ilici ăla, doi ani, până au pus la punct o carte în care au adunat niște reguli pe care au jurat să nu le respecte, apoi tot el pentru 4 ani, dar în timpul ăsta își împărțea puterea cu alții, ca prostu’ care stă și se uită în loc să mănânce, așa și Ilici al nostru s-a împăcat cu unu’, apoi cu altu’, ș-apoi altu’ și-n locul lui Ilici a venit altul care aducea a berbec, și oamenii semănau și ei cu niște oi, dar de fapt erau ciobănei care în acel moment erau tot mai înfricoșați, trăiau și ei la rându-le un coșmar, da, un coșmar în coșmar, ceva de neînchipuit, după mintea noastră atunci trebuia să ne trezim, dar n-am făcut-o, am visat coșmarul mai departe și ne cerem scuze dar e vina Unsurosului, și se făcea în continuare că marea clădire pe care ați făurit-o, Casa Poporului, era plină de termite mari cât elefanții, care răgeau ca leii și se târau ca șerpii, termite bătrâne, unele care chiar au muncit la Canal, în lanțuri, că noi v-am spus să-i omorâm pe toți că puțeau ca sconcșii a capitalism, dar dumneavoastră, nu, că n-au putere, ei în coșmarul nostru au avut, devorau Casa Poporului și când n-a mai rămas marmură pe marmură și aur pe argint i-au spus Palatul Parlamentului, dar oamenii, încăpățânați, doar îi cunoașteți, i-au zis tot Casa Poporului ca să le facă în ciudă termitelor, și oamenii voiau să veniți înapoi, să va învie din morți, se săturaseră, ca în cartea englezului ăluia, carte clasică, păi, da, care-i rolul mulțimii, să facă din clasici, clasici și să-i mențină prin faptele și prostiile ei în clasicism, ce spuneți tovarășe președinte, da, Ilici de la ape, ăla care a venit cu ideea pe care ați preluat-o, să furăm Marea Neagră de la ruși, numai așa de-ai dra... ca să arătăm că nu suntem mămăligari, și el a zis s-o facem să se evaporeze, s-o punem pe-un aragaz enorm, dar dumneavoastră, în genialitatea dumneavoastră carpatică ați spus nu, să facem un canal, un vad până în Transilvania, cu pământul scos să mai facem un munte și atunci rămâne un cerc făcuți din munții noștri Carpați, nu un arc, și mutăm marea între munți, am și început strămutările, că mor chinezii de invidie, nici chiar ei n-au reușit așa strămutări mari, iar rușii au creat un conflict internațional dar în nicio convenție nu s-a obligat România să nu mute Marea Neagră și s-o facă mare internă, da, Ilici ăla cu aragazu’ era în coșmarul nostru, ne cerem scuze, e vina Unsurosului, brr, ce coșmar, se făcea că până și pe președintele american îl prinseseră cu penisu’ în gura uneia, îi dădea muie, ne cerem scuze, dar acesta e termenul nostru neaoș, patriotic: muie, făcea și el ce știu președinții americani mai bine, dar de asta cu președintele american nu suntem siguri, poate fi doar o fantasmă de-a noastră, că ne-ați luat și bucuria de a visa și vă mulțumim, tovarășe președinte că ne-ați furat fanteziile noastre burgheze, încât, dacă avem fantezii sexuale, trebuie să ne închipuim că suntem alții, străini, însă coșmarurile ne aparțin, chiar și așa, fără acte, ne cerem scuze pentru ele, nu ne fac deloc cinste și-n plus sunt tare urâte, mult mai urâte ca realitatea, că în coșmarul nostru oamenii nu mai aveau nicio speranță, spre deosebire de viața reală în care, păcătoșii, tot mai speră că veți muri, dar să spere la moartea tuturor termitelor, ăsta-i genocid, apropos, în coșmar vă acuzau de genocid, vă cerem scuze, e vina Unsurosului, ce spuneți tovarășe președinte, da, da, cum de nu ne-am dat seama și dumneavoastră v-ați dat, președintele care aducea a berbec dar avea patru coarne, acum ne-am amintit, era chiar profesorul care se ocupă de instalarea muntelui artificial, da, geologul, extraordinar, cum ne luminați dumneavoastră pe noi, tovarășe președinte, până și visele ni le luminați, da, el era, mama lui, și muntele nu era bine lipit pe pământ, nu era cu picioarele pe pământ, cum s-ar zice, și se făcea că veneau multe inundații care înecau țara, prima dată un puhoi roșu ca sângele, apoi unul albastru, da, blând ca speranța și apoi unul verde-nchis ca ura, după care venea altul gri ca secundele dinaintea morții și ca seceta, credem că avem nevoie de psihologul de curte sau de un Iacov, să chemăm din țara prietenă Israel unul să ne lămurească înțelesurile ascunse ale coșmarului nostru pentru care ne cerem scuze, e vina Unsurosului, mama lui de gras împuțit, uite, ne-a făcut să visăm că veți fi dorit înapoi pentru același motiv care a făcut să fiți înlăturat, și anume lipsa de speranță, ce chestie, istoria se repetă atât de repede încât nici nu ai timp să spui că istoria se repetă, cel puțin așa am înțeles noi din coșmarul nostru pentru care vina o poartă Unsurosul și poate noi, că l-am executat cum l-am executat, cine mai știe, ne este frică, tovarășe președinte, acest coșmar ne-a afectat puterea noastră de muncă, nu știm ce să mai facem, nici sinuciderea nu mai e o soluție pentru că oricum amintirea rămâne, așa cu se lipește eczema de piele, așa și amintirea de memoria oamenilor și nu putem dispărea ca și cum n-am fi fost, e imposibil din cauza eczemei care se lipește ca ideologia de intelectual, de nu mai poate scăpa omul de ea, căci nu e mai mare tragedie decât să fi european în acest mileniu în care ele, ideologiile, bântuie ca vânturile pe acest continent și dacă alegi una, e gata, vei fi judecat pentru toate ponoasele ei ca și cum tu le-ai fi făcut, asta în cazul în care dă greș, altfel nu vei fi judecat deloc ci vei fi pus la index, noi am ales comunismul și în coșmarul nostru, pentru care ne cerem scuze, Unsurosul e de vină, nu aveam câștig de cauză, urât vis, trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca el să nu se realizeze, să oprim universul în loc dacă trebuie, dar să nu se îndeplinească ororile din visul nostru care ne sperie pentru că am visat toți la fel, dacă visa doar unul nu era nicio problemă, îl omoram, dar așa suntem prea mulți, nu putem să ne condamnăm pe toți la moarte, nu putem să ne omorâm toți, și asta nu din frică, dar atunci nu ați avea dumneavoastră, tovarășe președinte, pe cine să conduceți și acest lucru ne-ar întrista cu adevărat, ne-ar face să plângem și-n lacrimile noastre s-ar reflecta imaginea dumneavoastră, tot învârtindu-se și dându-se peste cap odată cu lacrima și v-ar cădea șapca, iar dumneavoastră, cel din lacrima noastră, ați ameți învârtit ca un carusel și lacrima ar cădea, cu tot cu reflexia dumneavoastră și s-ar naște mii de cioburi de apă iar dumneavoastră v-ați împrăștia pe pământ, unde veți fi supt de plante, poate chiar de un măr, și un copil va mânca fructele, dumneavoastră ați renaște în burta copilului și copilul ar fi peltic cu toată ființa lui, nu doar în vorbă ci și mâinile i-ar fi peltice și ochii si părul cel mai intim, chiar și puța, că tot veni vorba, i-ar fi peltică și noi n-am dori acest lucru, pentru că obosit și trist copilul ar putea să cadă iar termitele, sătule de marmura ce stă greu la stomac l-ar găsi și l-ar devora ritmic și cu ură iar dumneavoastră ați putea fi eliminat prin excrementele lor care miros a trandafir bolnav și a ochi de pește mort și a lalele de plastic și a săgeți boante și a alte nerozii iar noi n-am avea alt scop în viață decât să vă căutăm prin canale și prin gunoaie ca oamenii fără căpătâi, amețiți de vodca obținută din cartofi rusești, îndoită cu gaz, pe care am bea-o din sticle colorate făcute din vitraliile bisericilor și, îmbătrâniți, nu ne-am putea alina nici cu închipuirea unor nepoți cărora, chiar dacă i-am avea, nu am ști ce să le povestim, pentru că nu mai este nimic, nimic, nici măcar de povestit în țara asta, însă putem spune cu siguranță că Unsurosul poartă vina.