Poezie
Villon
...\"Mais ou sont les neiges\"...
1 min lectură·
Mediu
Hoinar vestit, poet la drumul mare
Ce-ai pus din timp popia la ciochini,
C-o mână umbli lumii-n buzunare
Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.
Dai,hăituit ca lupul pe la stână,
Târcoale-n târg dughenilor cu șunci,
Spăsit le-adulmeci plin de râvnă,până
Ce-n ele cangea deștelor ți-arunci
Soi ulițarnic ce-și înjură prada,
Chefliu stricat cu visul strălucit,
Ca un tâlhar ascuți, oțel, balada,
Să ne-o împliniți în piept ca pe-un cuțit.
Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,
Dar înhăitat cu îngerii pierduți,
Te cuibărești prin putrede tractire,
Să plângi pe neaua anilor trecuți.
De gât cu zorii pleci la dănțuit,
În glas de liturghie, geamparale...
Þi-e sufletul un bâlci dezlănțuit
În nava unei vaste catedrale.
Parcă te văd maestru-n furtișaguri,
Edec de han și-al juzilor vrăjmaș,
Tras din spelunci ca un guzgan din faguri
Scrâșnind sub biciul asprului armaș.
Risipitor cum n-a fost vistiernic,
Măreț golan cu aurul în gând,
Tu îți iubești viața de nemernic
Și știi să mori, drag păduchios, sperând.
Și-n timp ce-ți pun în zbilț cerbicea bravă
Și se gătesc să te ridice-n furci,
Tu, mai isteț, furând un vraf de slavă,
Pe scări de rime veacurile urci.
002495
0