oooooooooo

draga mea Maria, ma bucur enorm ca imi vei cumpara insulina. Insa nu ai dreptul sa-mi cer sa stau departe de textele tale din moment ce le afisezi in acest site la vederea tuturor. Ar trebui sa scrii un advertisment, si mie indemnul tau mi se pare total rasist. Postmodernismul, darga mea s-a incheiat de ceva ani, contemporanul nu mai este postmodernism, dar asta nu vei afla citind Povestiri Adevarate, insa \"citind\". Uf, ce iti este si cu subtilitatile astea literoase, ma obosesc atat de mult cautarile tale in a-mi raspunde frumos, cu pana scartaind atat de delicat pe hartia parfumata a gandurilor tale din tabloul prafuit de sufletul zdrentuit... of, iubirea litaniilor mele................ vezi draga mea? stereotipele se gasesc la tot pasul, e de ajuns sa vrei sa te distrezi pe seama unor sentimentalisme de femeie in criza existentiala. Adio, poetesa vietii noastre

mie nu mi s-a parut deloc o poezie despre banal. O percep insa ca un strigat de barbat castrat, total misogin, intr-o lume masculin-decadentista, unde primeaza feminismul, si barbatii se rad pe picioare, unde se gandesc cat mai frecvent la o relatie homosexuala... in care femeile sunt mai barbati decat insisi barbatele. Dar saraca metafora... conceptul este bun, dar haideti sa incercam sa trecem peste standardele postmodernismului. Sunt sigur ca putem. IN fiecare zi o lingurita de progres. Si vom putea inchide si ultima pagina de standard cartarescian. Fara banal, fara idila metropolitana refuzata\\acceptata de psihotica nevoie carnala in poetrizarea cea de toate minutele.

mi se face absolut sila la gandul ca cineva inca isi mai permite sa foloseasca simboluri ieftine si atat de pretentios-religioase pentru crea imagini poetice. Oare nu se poate gasi o cale rafinata dar in acelasi timp onesta si fara pic de fard pentru a exprima concepte poetice? Vei putea tu, draga FLorina sa renunti la chewing gum si la make up excesiv pentru a spune ce ai vrut sa spui? Te invit sa raspunzi. Acum te las in poate nu chiar cina de taina, lasandu-ti un pic de spatiu ceresc pentru a privi cotorul tau impartit cu cei doisprezece infometati.... de vin si paine..... de mere coapte, totusi. Imi cer scuze pentru ironie.

atat de adolescentin, atat de siropos, incat borcanul meu cu zahar din camara s-a risipit in venele-mi umflate, si a trebuit sa-mi injectez niste insulina, ca sa nu diabetez de tot. Imi cer scuze pentru taraturile mele ironice prin lumea ta pseudo-poetica. Voi incerca sa fiu si constructiv. Am distruge lumea daca ne-am exprima in \"halul\" lumii tale. Sunt dur pentru ca meriti! Mi-ai provocat diabet. Sunt poate meschin pentru ca poezia este pe departe ceea ce scrii tu. Ar trebui sa citesti poezie contemporana ca sa-ti dai seama ca nu esti o dama dintr-un tablou rococo, atat de delicat si de \"dragut\". Uite, am gasit cuvantul: DRAGUT! Poezia ta este doar draguta. Si imi cer scuze daca nu am fost foarte dur. Ai fi meritat mai mult, numai ca acum doar gandindu-ma la ce-ai scris trebuie sa-mi injectez din nou insulina. Ingrozitor de adolescentin si repet dragut.