om

Cum eu nu ma pricep sa fac un comentariu savant, ma voi mulțumi sa evidentiez pasajele care mi-au trezit cele mai adânci ecouri (poate mai gâdil și interesul celor care altfel nu ar citi un text atât de lung) – și firește, să îți mulțumesc pentru bucuria împărtășirii.


Cel flămând de cunoaștere privit ca un neadaptat: \"De ce îți e atât de greu să fii ca toți ceilalți din stol, Jonathan? De ce nu lași pelicanilor sau albatroșilor zborul planat? De ce nu mănânci? Ești doar pene și os! [...] Dacă tot studiezi, atunci studiază despre mâncare și cum să o obții. Toată treaba asta cu zborul e bună, dar nu te poți hrăni cu aer, știi doar. Si nu uita că zbori pentru a mânca.\" Ce familiare povețe...

Deznădejdea și teama de izolare: \"Nu există ieșire. Sunt un pescăruș. Sunt limitat la propria mea natură. [...] Trebuie să uit această nebunie. Trebuie să zbor acasă la Stol și să fiu mulțumit cu mine așa cum sunt, un biet pescăruș, o creatură limitată. [...] de acum încolo, își promise el, voi fi un pescăruș obișnuit. Asta îi va face pe toți mai mulțumiți.\" Dar apoi: \"Asemenea promisiuni le fac doar pescărușii care acceptă obișnuitul. Cel care a atins culmile în învățătura lui nu are nevoie de astfel de promisiuni.\"

Entuziasmul și dorința de a împărtăși: \"...vom avea o rațiune pentru a trăi. Ne vom putea ridica din necunoaștere, ne vom găsi locul ca ființe deosebite și inteligente și talentate. Putem fi liberi! Putem învăța să zburăm! Viitorul părea un murmur în surdină plin de promisiuni. [...] Dar nu-mi trebuie onoruri. Nu-mi doresc să fiu șef. Vreau doar să le împărtășesc ce-am descoperit, să le arăt cum se deschide orizontul în fața noastră.\" Si apoi inevitabilul: \"Ei chiar nu înțeleg? Se înșeală, o, cât se înșeală! [...] Ceea ce altădată își dorise pentru Stolul său, avea acum doar pentru el singur\"... Apare totuși neîmplinirea de a nu avea cu cine împărtăși, de a ramâne \"pradă unei vieți solitare\"...

Transcenderea: \"Deci acesta este raiul, gândi el și zâmbi. [...] Aici erau pescăruși care gândeau ca și el. Pentru fiecare din ei cel mai important lucru în viață era să urmărească și să atingă perfecțiunea în tot ceea ce le plăcea mai mult să facă, și asta era zborul.\" Călăuzirea Prietenului: \"...ne alegem lumea viitoare prin ceea ce învățăm în cea de acum. Nu înveți nimic și lumea viitoare va fi ca și aceasta, aceleași limitări și aripi de plumb de depășit.\" Dar \"tu ai învățat atâtea dintr-o dată, că nu a mai trebuit să treci printr-o mie de vieți pentru a ajunge la aceasta.\"

Sub auspiciile Învățătorului: \"–Ei bine, ce se întâmplă de aici încolo? Încotro ne îndreptăm? Chiar nu există locul acela numit rai? –Nu Jonathan, nu există acel loc. Raiul nu este nici loc și nu este nici timp. Raiul înseamnă perfecțiune. [...] Secretul era ca el să știe că adevărata lui esență trăia, ca un perfect număr nescris, oriunde și oricând în spațiu și timp. [...] Uită ceea ce crezi! [...] Nu ceea ce credeai ți-a folosit ca să înveți să zbori ci faptul că ai înțeles ce este zborul.\" Conștientizarea propriei naturi: \"–Dar e adevărat! Sunt un pescăruș perfect și fără limită! Se simți cuprins de bucurie. [...] Era pe deplin conștient că el nu este făcut din oase și pene ci că este întruparea ideii perfecte de libertate și zbor, dincolo de orice limitări. [...] –În fine ai priceput [...] dar mai trebuie să lucrezi asupra autocontrolului...\"

\"Și cu cât se antrena mai mult Jonathan în dragoste, și cu cât muncea mai mult pentru a înțelege natura dragostei, cu atât mai mult își dorea să se întoarcă pe Pământ. Căci, în ciuda trecutului singuratic, Jonathan Pescăruș se născuse pentru a fi instructor, și felul lui special de a-și arăta dragostea era să dăruiască ceva din adevărul pe care l-a trăit unui alt pescăruș, care și-ar dori șansa de a vedea adevărul pentru el însuși. [...] Cu cât pescărușii zboară mai sus cu atât ei văd mai departe.\"

Deslușirea atașamentului prin anularea iluziei separării: \"Dacă prietenia noastră ar depinde de lucruri ca spațiul sau timpul, atunci în clipa când vom fi depășit spațiul și timpul ar însemna că ne-am distrus propria înfrățire! Depășind spațiul, tot ce ne rămâne este Aici. Si depășind timpul rămânem cu Acum. Iar între Aici și Acum, nu-ți dai seama că ne putem vedea unul cu altul măcar o dată sau de două ori?\"

Învățător la rândul său: \"...ai libertatea să fii tu însuți, într-adevăr tu însuți, aici și acum; și nimic nu te poate opri. Aceasta este Legea Marelui Pescăruș, singura care există cu adevărat. –Vrei să spui că pot zbura? –Spun că ești liber. [...] Vorbea despre lucruri foarte simple – că e normal ca un pescăruș să zboare, că libertatea este chiar esența existenței lor, că orice se ridică împotriva acestei libertăți trebuie depășit, indiferent dacă e vorba de superstiție sau de limtări de orice fel. –Cum adică să le depășim? se auzi o voce din mulțime. Chiar dacă e vorba de Legea Stolului? –Singura lege adevărată este aceea care duce la libertate\"...

Nedumerirea discipolului încă lipsit de profunzime: \"–Nu înțeleg cum poți reuși să iubești o gloată de păsări care tocmai au încercat să te omoare. –O, Fletcher, nu asta trebuie să iubești! Cu siguranță nu poți iubi ura și răul. Trebuie să te antrenezi și să vezi ce înseamnă cu adevărat pescărușii, partea bună din fiecare dintre ei, și să-i ajuți să o vadă și ei, în ei înșiși. Asta înțeleg prin dragoste. Si e plăcut când ajungi să ai îndemânarea pentru a face asta.\" Ca orice Învățător veritabil, el dezvăluie discipolului secretul de a-și deveni propriul Învățător: \"Nu mai ai nevoie de mine. Trebuie doar să continui să te cauți pe tine însuți, câte puțin mai mult în fiecare zi; să găsești pe acel adevărat, nelimitat Fletcher. El este instructorul tău. Pe el trebuie să-l înțelegi și pentru a deveni cu adevărat el trebuie să te antrenezi.”


Și gata, altfel rescriu toată povestea! ;)


PS: Daca tot m-am lungit, iata si niste poezii cu rezonanță oarecum similară (tot din dorința de împărtășire...:)

http://www.poezie.ro/text.php/t_id/20903/
http://www.poezie.ro/text.php/t_id/20376/
http://www.poezie.ro/text.php/t_id/21592/
http://www.poezie.ro/text.php/t_id/21031/

Ei, ca sa vezi unde poate duce filozofia!... Uite, pe mine (tot circulând pe sensul vietii) m-a condus la un banc. Si nu la un banc de pesti ci de... sex. Si nu orice fel de sex, ci unul existential. Deci, ia aminte!...;)

Exista patru tipuri de sex:
1. când ai cu cine, dar n-ai cu ce (tragic)
2. când ai cu ce, dar n-ai cu cine (trist)
3. când ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde (studentesc)
4. când ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar... de ce? (filozofic)

Si daca tot am fost amabila sa-ti fac nitzica educatie sexual-bancara, educa-ma si tu pe mine:
Ce înseamna \"vidanja\"? (tre\' sa fie tare interesant, daca tine si de motto, si de biografie...:)
Se refera cumva la verbul \"a vidanja\"? (nu mai stiu exact filozofia... ceva gen \"pump it up\")
Ori provine din vreun dialect indian?

buze-petale
rasarite din pântec
floare de sarut

Presupun ca nu, da\' mi-e teama sa întreb...

ce bine suna!
e ceva mai sofisticat decât haiku...

liberi de noi
suntem doi câte unul
acum si aici

întocmai – usa deschisa e garantia si... cheia :)

Uite ce m-am înduiosat, aproape mi s-a deschis apetitul!
Hmm... si pari gustos la o prima adulmecare...
Io zic, tine-te tare! (sau mai bine fraged...:)
Se gaseste pâna la urma cineva care sa te pape si pe tine.
Numai ca tot n-o sa te saturi, garantat...
Vorba kopilotului – hrana spirituala îti mai ramâne! :)))

Mai, io am tot citit si ras-citit poezia asta a ta, de când ne-ai aratat-o prima data, si n-am zis nimica! Da\' la urma urmei tot m-am hotarât sa-ti las niste vorbe p\'aci, ca prea mi-a placut – cred ca cel mai tare din tot ce ne-ai dat! :)

Asa, ca pentru papilele mele... literare! :)

ete ce poa\' sa palpite sub o armatura \"velina\"!
strofa a doua e tot un produs degeaba? mie mi-a produs efect de... hora :)

Hai ca l-ai stors bine si de data asta, a facut fâs!
Te-a remontat, gata! :)

\"în trecerea mea prin ore / ma zbat sa nu-mi las privirile / sa rugineasca dupa tine\" – super sfârsitul!
:) poate nu ruginesc daca le tii ferite de umezeala... lacrimilor.

Mai, ce sa zic, are farmec si forta poezia asta a ta! Cred ca seamana cu tine...:)

M-ai facut sa citesc pâna la capat ditamai textul (si asta, on-line). Interesante chestiuni ai presarat prin el...

\"A-ti scrie sufletul este un fel de strip-tease (încerc sa devin si eu un fel de curva)\" – si mie mi-a \"trezarit\" ideea...:)

\"Da, sunt egoist! Ce sa fac daca, oriunde as merge, cercul orizontului merge odata cu mine, cu mine - centrul lui? Poate nu e o problema de caracter ci de astronomie: Nu eu sunt egoist, planetele sunt rotunde.\"

\"Daca cei din vechime cautau marginea lumii peste mari si tari, aveam sa aflam si stim ca ea este exact acolo unde calca pasii nostri: pe fundul prapastiei, pe vârfuri de munte sau pe oglinda marii - uita-te pe unde calci - acolo este marginea lumii.\"

\"Singura mea religie este cunoasterea de sine\" – pentru ca este chiar singura (declama Onorata Instanta...:)

Ca sa zic asa, bine te-am citit!

Marfa de marfa, senzori, beton, nimic de zis! Da\' hotaraste-te: tipa minte, sau SE minte? Si... ma rog, cu porcu\' ce-ai avut?

Aleks, ce dor mi-era de povestile tale feerice!

Kamon dude*, nu te mai întrebuinta d\'a bulea... Se traduce ca nu te permite simtirea d\'a scrie precum un maestru... Maestrii e mai altfel simtiti, adica cam înafara simturilor de mijloc, zise medii, care poate fi ocre (de culoare).

*nici alea nu îngrijoreaza pe nimeni, desi poate fi ocre (la cruzime)

\"o hranesc cam o data pe saptamana / cu câte-un poet naiv, / ori c-un filozof dezorientat / (noroc ca de foame înghite orice, / nu face nazuri)\" – ptiu, sa n-o deochi! :))

E... feminina! :)

Scrii bine, te urmaresc cu drag!