Poezie
FURTUNÃ
1 min lectură·
Mediu
E-amurg. Valurile sunt liniștite.
Se mai sfârșește încă o zi cu soare.
E liniște. În port nicio suflare.
Câteva corăbii puțin adormite
Vin pe mare.
Dar norii încep să se strângă,
Și vântul suflă din ce în ce mai tare.
O corabie-i prinsă ca-ntr-o închisoare
În ghearele mării ce poate numaidecât s-o frângă,
N-are scăpare !
Iar apa o lovește val după val,
Corabia înspăimântător se-nclină.
Este-o furtună izbucnită într-o zi senină !
De zgomotele valurilor ce se sparg la mal
Noaptea e plină.
O inundă, apoi c-o forță nemăsurată
O duce în larg. Pe marinari îi trec fiori,
Dar mai este mult până în zori.
Luna cea albă și înspăimântată
Se-ascunde după nori.
Marinarii se-ntreabă de ce-au fost aruncați
În marea aceasta ucigătoare ?
În grabă se duc la bărcile de salvare
Și înspăimântați părăsesc corabia
Ce se scufundă-n mare.
E noapte.Furtuna continuă îngrozitor;
Fulgerele spintecă întreaga zare,
Vântul produce zgomote-ngrozitoare,
Iar ecoul lor puternic și răsunător
Se-aude-ndepărtare.
00888
0