Poezii

Muget de cai sonor si cabalistic E glasul tau iesind din ape tulburi, Tablou uitat, portret peisagistic Privirea ta cu ochi adanci de scorburi. Iar gura-ti cruda peste-abis e-ntinsa

Luceafărul, al nopții rece-amant își dezvelește mutra ranjind grotesc. Cu ochi de iederă închiși prea larg, cu sufletul în lanțuri privesc. crudul neant ca un feroce ieri,

Din nou sunt singura, iar trista. In noaptea mare, instelata, Dupa vreo trei tigari si beata, Traiesc ranjind, teribilista. Si pentru ca iubesc mereu, constant, O lume-ntreaga-mi

Trec Soarele azi pe hartie Si ma intreb de ce e gol, De ce traiesc doar ca sa mor, De ce iubirea e doar una, Si viata-i scurta, rece, buna Si lacrimi am o mie? Rasfir clipele-mi

Pe un perete-al nemuririi Vazut-am pietrele pustii Si-am scis cu sangele pieirii Desene de copii. Caci doar copii suntem-ai sortii Si doar cu unghia zgariem Slove tacute ale mortii

E moarte azi in aer Si mult tutun pe hol, Invarti al noptii caier, Dar viata-mi merge-n gol. Si cerul meu e spuma Cafelei din ajun... De ce ma plang intr-una, De ce mananc doar

Fantă transcedentală-n univers Ador părerea ta de zână mută Copilă zeific scrisă într-un vers Talie-anonimă, voce vag ocultă. Gândesc totalul tău în clipe Și infinitu-mi dă năvală, Ascult