Pasi ratacind
Cu nesfârșită iubire pașii-mi se-ntorc către sat. De departe, se vede înălțat către cer turnul vechi al bisericii, ce-mi sădește în ființă tainic potir de emoție. Calc pe catifeaua
Zambet
Copil fiind, îmi plăcea să desenez soarele. (Cerul era, atunci, totdeauna senin). Avea ochi, nas și zâmbea fericit. Ciucuri în loc de raze fierbinți curgeau din rotundul aprins. Azi, a
Culoare
Trăim într-un univers policrom. Simfonie cromatică, alcătuire deplină de lumină și tonuri e toamna. Verdele întunecat al firii se schimbă într-o paloare delicată. Curând, din
Suferinta
Nichita, versurile tale sapă în sufletul meu prăpăstii abrupte, hăuri adânci ce nu le poate învinge decât foamea și setea de nenăscute cuvinte.
Poem
Increate poeme îmi tulbură somnul - - trează fecunditate subconștientă.
Tristete metafizica
E tristă pădurea. Copacii umezi, plâng cu frisoane de ceață, sunt osteniți și goi. Ridică brațele negre spre cer să ceară-ndurare. Plânsul li se aude până la lună, încremenit ochi
Cautare
Când sunt trist colind cu pasul gol pe miriștea fierbinte a lunii… Găsesc vetre aprinse de foc și caut în jarul asfințitului urme carbonizate ale păsării Pheonix. În sufletul
Metamorfoza
Îmi odihnesc privirea între petalele unei flori. Cobor, imaginar, în fiecare frunză și văd lumea împodobită în verde. În rădăcini mi se face teamă de întuneric și mă grăbesc să
Anotimp interior
Zilnic sapă toamna în perimetrul sufletului meu aspru hotar de lumină. Miazănoaptea și-aduce granițe ninse tot mai aproape. Pustiu-mi din soare se stinge și devine cenușă.
Joc
Mă joc ades cu gândurile. Sunt jucării ieftine, dar nerecomandate copiilor. Uneori, pot să rănească și pot fi, nefolosite cum trebuie, extrem de dureroase. Călătoream cu interes de
Paznic de luna
În fiecare noapte avea o misiune dificilă: era paznic de lună. Aștepta răbdător să apară și n-o scăpa din ochi până când soarele, sus, îi topea cu o pleiadă de raze orișice strălucire. Au
Doina
Precis că El, Ziditorul, și-a pus în fiecare făptură și-n oricare fir de nisip o scânteie din viața-i divină. Plânsul de dor al florilor s-a sublimat în lacrimi de rouă. Doinind din
Poetul
Poetul Dacă n-ar fi Poetul, cerul n-ar avea atâta lumină- și bezna ar fi mai adâncă și-n noi. Dacă n-ar fi Poetul Izvoarele, râurile nu s-ar vărsa în Mare și drumurile lor ar fi
In sufletul meu toamna
În sufletul meu, toamna În sufletul meu toamna pogoară hotare de liniște, după tumultul, viu și neostenit al verii. Vine, ca un leac miraculos aducând, oare de unde? pacea. Mă las dusă de
Vocatie
Vocație Nu avem vocația fericirii. Vânturi și valuri ne duc, ne duc și simțim, asemeni Poetului, nefericirea. Atunci, la ce bun, te poți întreba, călătoria? Și tot nu renunțăm la
Dimineata
Dimineață Atârn clopoței de argint la urechea unui flutur si sunetul lor trezește lumina...
Ganduri
Gânduri Gânduri... vin și se duc, nimic material și totuși devorator de palpabile! Revarsă în noi fie fericirea, trecătoare ca bobul de rouă, fie amarul, cât necuprinsul
