olga stefan

bun venit. e mult forță aici și timpul meu e limitat, dar simt o prospețime și o tăietură precisă în carnea putredă a realității plus o serie de analogii reușite (cu mici stridențe, pe ici, pe colo) care spun destul de multe, deocamdată. o părere mai clară- la alte texte:)

îmi plăcea mai mult primul titlu, îi conferea și o dimensiune energică&ludică discursului destul de geometric- se producea același efect ca în tabloul lui mondrian - Broadway Boogie Woogie

dar, my mistake, apăruse în 1997.

eu am citit o carte a lindei hutcheon care se numea \"politica postmodernismului\" la editura univers, colecția studii. după aceea am și downloadat-o de pe dc. se poate să fie o altă carte, e adevărat.

*cartea

p.s. : nu era \"politica postmodernismului\" cardea lindei hutcheon?

și cred că și clasificările lui radu g. țeposu în \"istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă\" sunt demne de luat în seamă, chiar dacă se limitează la fațeta autohtonă a curentului. pur și simplu- e o viziune \"neluată\" în seamă (cred eu) în mod special. și \"poetica postmodernismului\" a lui liviu petrescu...

știi de ce mi-a adus aminte textul ăsta? de un poem al simonei popescu, am nevoie de încurajare îi spune (dacă vrei citește-l pt. mine :) ) și în orice caz, cu elementele care se joacă aici am niște legături subliminale- piesele de la radiohead și muse și sentimentul că i\'m stepping around in a desert of joy. nu știu dacă e etic să premiezi/remerci personalele, e ca și cum ai premia/remarca o bucată mai anemică sau mai generoasă dintr-o existență asumată până la identificarea totală cu ea, până ce ajunge să-și înghită autorul. dar mie mi-a plăcut ce ai scris.

foarte fain fixat cadrul de la început, îmi place descinderea în măruntaiele unui altul al tău, ceva între întunecat și stilish, atrăgător și bine susținut până la capăt. e un poem erotic sub multe straturi de piele și sub multe măști ale sordidului latent, dulce distructiv, genul de text care îmi place tocmai pentru că nu explorează o singură linie, ci capătă densitate (poate și din cauza dimensiunii iconotextuale..)

well, dacă tot nu zice nimeni nimic, o să fac ceea ce am considerat de cuviință de la început: e un text foarte bun, tulburător de bun, cu o atmosferă intrisecă densă, și ce mi se pare mie foarte mișto este dezvoltarea timpului paralel, care nu-i nici ireversibil, nici psihic, ci altfel decât îl știm noi: ca și când ar parține unui fel de univers cuantic. și dincolo de considerațiile mele, pliz people, read this text and tell me i\'m wrong.

de fapt, dacă n-ar fi la atelier, ar merita să stea la recomandate. e mai bun decât multe texte de-acolo. mai bun decât al meu, de exemplu (asta ca să nu jignesc pe altcineva). și asta pt. că nu seamănă cu nimic din peisajul autohton literar, poate puțin cu atmosfera obsedantă din catafazii a lui dună. deci, cred că merită justificată eroarea asta.

textul ăsta e foarte bun și nu înțeleg ce caută la atelier.

felicitări, îi citesc și îi apreciez pe toți cei menționați ca luând parte la acest eveniment și mi se pare că grupul lor este mai compact și mai bine definit, stilistic, decât orice alte mișcări din românia, au, spre deosebire de ceea ce se-ntâmpla la noi,unitate, specificitate și ambiția reală de a își crea o voce aparte, dar nu individualist-izolat, ci raportându-se unul la celălalt ca la niște modele preluate polemic. cu alte cuvinte, e mult entuziasm acolo, iar asta e foarte bine. baftă.

hei, tu ai citit titlul commentului? ți se pare că am intrat pe text (nici n-am cum, nu sunt editor) și l-am modificat? am oferit o alternativă, n-am dat în cap. dacă ioana va fi de acord cu mine, va modifica acolo unde va crede de cuviință. și ce înseamna simboluri (in)accesibile, alina?

m-am ascuns în burta spitalului. muzica răzbate până la mine. pianistul a înnebunit când și-a găsit iubita cu altul. de atunci cântă neîncetat. eu nu mai pot să respir. cântecul lui inflamează aerul. --- fragmentarea dă un aspect mai puțin prozaic/explicativ textului, de-asta aș miza pe o rupere a frazei finale.

în interior: un spațiu mut. (\"există\" sună prea retoric școlărește, chiar și depoetizează textul sau, în orice caz. îi diminuează expresivitatea)
mă așez acolo ca într-o câmpie.(\"în el\" e ambiguu și supărător, parcă un indice spațial e mai potrivit) țin minte că pe vremuri mă linișteau câmpiile. acolo îl întâlneam pe dumnezeu.(frazei acesteia i-aș adăuga o conjuncție subordonatoare, un \"că\", pentru că e destul de abstractă formularea, iar Dumnezeu - cu d mic- :) - e totuși o instanță discutabilă și ai nevoie de o angrenare în verosaimil) simțeam că nimic nu se mai poate ascunde. (propoziția asta are nevoie de un raport de coordonare cu celelalte, așa că ar arăta bine cu un \"și\" sau un \"iar\" în față)

îmi las umbra afară să danseze cu albastrul.(prea abstract, nu-mi place iddea, nu funcționează nicicum pentru mine, e searbădă, e o stare poetică forțată) e un cer imposibil din care aș rupe o bucată pentru tine.(și versul ăsta e mult diminuat valoric de fraza de dinainte, la care, mă gândesc acum, aș renunța) pianistul ar afla. )eh, aici \"și\" e nepotrivit, ca și cum ai vrea să zici totul dintr-un suflet iar atitudinea asta accelerantă e nepotrivită pentru dramatismul actului comunicat. o sacadare a versului e bună pentru că suprapune timpul acțiunii celui al lecturii și redimensionează emoția cititorului la adevărata intensitate pe care o propune conținutul acestui fragment- l-aș considera \"climax\") s-ar mutila frângându-și degetele de claviatură.

îmi las umbra afară ( fără \"să facă ce vrea ea.\"- explicitare care conferă, ce-i drept, un aspect final ludic, foarte străveziu și liniar, dar asigurând eșecul perfect finalului unui text care numai ludiculnu-l impune- de fapt nici măcar nu-l speculează. așa că un final ca \"îmi las umbra afară\" păstrează tonalitatea textului, o echilibrează chiar, menținând acea definitivare a afirmațiilor care-ți pune bine în valoare dramatismul, gravitatea).

nu-mi place trimiterea fățișă la mitologie (te gândești cum Lorelai atrage marinari inocenți de pe stânca ei
și îi rătăcește printre cochilii părăsite de perle), e un procedeu care diluează din forța confesivă pe care pari să mizezi aici, și care se impune în primele versuri nu neapărat ca realizare, dar ca un real potențial. sunt supărătoare ezitările, care dacă n-au un suport ludic sparg armonia internă/coeziunea \"au gust iute - acrișor... mai curând cred că sunt picante\", și repetiția cuvântului \"marea\" devine la un momendat supărătoare prin efectul de sacadare pe care îl dirijează. și aș mai renunța la neologisme: malițios, procese ample, precum și la construcții gen \"nostalgia mucegaiului\". ar spori tensiunea și ar pune în valoare zonele bune ale textului o adoptare a limbajului firesc, practic, aducând un plus (necesar, zic eu, într-un text ca ăsta) de autenticitate.

eu am înstelat acest text, dar din cauza defecțiunilor tehnice care- mi-a- dat eu seama - s-au ivit la baza de date a siteului, nu apare aici. spuneam acolo că mi se pare că acesta, ca și altele din aceeași serie, face parte dintr-o subcategorie a textelor tale: cele lucrate migălos, cu atenție pentru detaliu, oferind o perspectivă graduală asupra descriptivității care nu vine să deschidă o paranteză în organismul unei eventuale povestiri, ci se integrează firesc, impunând acea simetrie necesară, indispensabilă: nu există povestire fără descrieri, spunea genette, iar ricardou oferea varianta inversă a acestui postulat. cam aceeași simbioză este regăsibilă și aici, iar avantajele care decurg din prezența ei sunt vizibile. mai erau câteva lucruri asupra cărora insistam ( iconotextul- prezența imagisticii aproape indisociabilă de ceea ce se vede ca redactat și prezența imperioasă a unei imagini adiacente și aici, care mie mi-ar oferi confortul complet de care am nevoie după ce citesc un text. cam atât, e doar o explicație pt. steluța rătăcită).

revino la versurile lungi, will you? mi se pare că-ți aliniezi scriitura la dorința de a faciliza lectura oricui, și nu-i corect față de tine, care ești construită pentru structuri masive. textul ăsta mi se pare ca fiind numai pelicula a lucrurilor de care ești tu capabilă, de obicei. eu aștept bucățile de pome narativizate din \"copilărie necenzurată\", acelea îmi plăceau, acolo erai tu.

ah, despre text: îmi place ultima strofă, prima e comercială, e prea fățișă, subiectul se putea aborda și mai subtil. uite: să scrii despre clișee ca inimioare cu ailăviu și urși cu sforiță între ei poate deveni la fel de clișeatic ca însuși subiectul scrierii (mai ales când apelezi la falsul lamento). și-atunci nu rezolvi nimic, te aliniezi unei tagme de revoltați. în schimb, a doua strofă chiar redresează textul.
a, și mai am un typo în primul comm. valorizează, nu valotizează

\"sîntem\" nu \"sântem\" - asta e licența poetică :)