goala...

Straini..imi simt iar sufletul varsat afara de fiecare data cand inchid ochii. Imi simt iar gandurile biciuite de o durere adanca, de un regret sters si totusi mereu prezent. O macin de aproape un an, de trei sute de zile scurse fin si nepasator ca intr-o clepsidra. Incerc sa ma apar cu ratiunea, cu logica, sa imi explic in mod practic neputinta si durerea. Dar o fac cu constiinta calma si inexplicabila ca am sadit si cresc cu nemasurata grija seminta unei otravi groaznice. Am incercat sa fug de ea, sa ma izolez de orice prezenta ce ar putea sa imi aduca aminte de ea. Mi-e imposibil. Stiu ca o hranesc din propriile mele vise, si sperante ascunse pastrate pentru zile negre cand inca imi dau astfel de indulgente. Ma macina incet si patrunzator, ma macina pentru ca am inchis-o singura inauntru si nu i-am dat voie afara. Mi-e teama ca nici marturisirea nu ma va vindeca...dar vreau, vreau, vreau....sa te uit