din nou de câteva zile transformate în ani
simt aceeași neliniște care-mi ruginește sufletul... și asta aprins, nebun, agonizant
nici un cuvânt nu se poate ridica la ce intensitate e miezul
culmea e că azi m-am trezit înaintea mea
și am început să scriu aceste rânduri
fără mine_
totul se desfășoară de la sine
arzând în ochi setea de gânduri.
mai greu este până fac cunoștință cu
Din nou cufundată în aceeași târzie oră, ce poate fi mai dulce și mai bun ca propria companie? Aici nu pătrunde nimeni, până și întunericul din jur își reține curiozitatea și tace.
Ești singur.
