Poezie
Meditatii
2 min lectură·
Mediu
Meditații
Afară este iarăși întuneric
E frig și plouă, este nopate
Și mă gândesc c-a fost feeric
A fost… căci acum ești departe.
Să cred, aș vrea mereu c-a fost
Ceva ce ține de iubire,
Dar pot să văd că n-are rost
Că am greșit citind a ta privire.
Tu vrei să cred că niciodată
Nu vom putea ca noi să fim
Chiar de-om umbla prin lumea toată
Mai mult decât doar doi străini.
Iar dacă-ar fi să mă gândesc
La câte nopți pierdut-am fără tine,
Nu pot să număr, amețesc
Răspunsul e nici una, sti prea bine.
Dar câte vise mi-am făcut!
Câte speranțe rătăcite!
Câte nopți albe am umplut!
Atâtea gânduri risipite…
În repetate meditații
Continui să-mi trăiesc amarul,
Și gânduri îmi provoc mutații
Căci iată, s-a umplut paharul.
Eu văd din nou acea privire
Ce din adâncul meu tresare
Și mă opresc plin de uimire
Căci mă trezesc din reflectare.
E dulcea clipă a iertării,
E clipa crudă-a răzbunării,
E lucrul ce-l auzi prin cânt:
Motivul ce mă bagă in pământ.
Mirare mare mă cuprinde
Atunci când totu-i așteptare
Și clipa scurtă se întinde
Mărind această încordare.
În fine, când mă resemnez
Și când mă simt atât de bine,
Realizez eu cât de mult visez
Și gândul mi se-ndreaptă iar la tine!
002.771
0