Poezii

Șuvoi de noapte neagră curge-n zare, Danț rupt de umbre moarte, fără față; Ucisă cade-ntâia dimineață, Și stelele se-neacă în vâltoare. Pe catifeaua viselor sfâșiate Din neant cad roșii

Ochi de orb, Ridică-te din moarte! Miroase lumina soarelui, Tată de stele, Fiu de stele, Grămadă de stele, Hârjonindu-se, Desfătându-se, Arzându-se, Până când nu va mai fi rămas nimic de

Îmi pare rău de tine, clovn nebun! De ce, de ce trebuia să plângi sub a ta mască? Tu nu aveai voie să faci așa ceva! Nu aveai dreptul! Ai fi putut să râzi în continuare! Nu vreau să știu ce

Am încălzit la sân O roză neagră; Fără să simt cum, zi de zi, Lujerul ei mi se încolăcește-n jur, Iar ghimpii ei tot mai adânc îmi intră-n carne. Până când s-a sfârșit. Din zeci de părți