Din vremi apuse și acum
D-acum și pană-n vremi apuse,
Un fulger s-a aprins precum
Un dor senin se-nvolburase.
Nu mai e mult…și va veni de-ndată.
Pe straluce-a munților păduri,
În a lunii
E cerul plin de stele,
Priviri adânci se oglindesc în ele.
Puțin mai sus, e steaua cea polară
Ce îmi arată, iubirea-ntâia oară.
Un chip suav, nepământesc
Cu sufletul și inima încep ca să
Un înger pierdut,
O floare trecută,
Un vis nesfârșit,
Pe-o cale abatută.
Lumi se despart,
Ceresc de lumesc,
Îngeri se-mpart,
Demoni pândesc.
Suflarea-ți greoaie,
Ochii-ți
Ceru-ntunecat și rece,
A invăluit pământul.
Soarele și luna, stau acum să plece,
Apele învolburate și-au oprit cântatul.
Stropi de ploaie ce patrund în tine,
Îti ajung în suflet, inima să-ti
Chip frumos de înger,
Ai venit cu dor si ger,
Strigătu-ți în noapte albastra,
inima îmi zboară, cântă, pasăre măiastră.
Ca un duh pierdut si rece,
Zâmbetu-ți diavolesc să plece.
Dacă prin nopți pierdute mă găsești,
Pe insula morții d-argint,
Cu sufletu-mi plin de venin.
Acum degeaba stăruiesti.
Când ochii-ți cantă și cu dor te mint,
Din nou mă strigi, nemuritor
Viață...moarte,
Lângă tine-s toate.
A sufletului meu fantasmă,
Simte-a dragostei mireasmă.
A cerului crăiasă,
Să-ți fiu pe veci mireasă.
Eu nu mai sunt ... sau poate-i vis,
Ferice a ta in
