Poezii

Din vremi apuse și acum D-acum și pană-n vremi apuse, Un fulger s-a aprins precum Un dor senin se-nvolburase. Nu mai e mult…și va veni de-ndată. Pe straluce-a munților păduri, În a lunii

E cerul plin de stele, Priviri adânci se oglindesc în ele. Puțin mai sus, e steaua cea polară Ce îmi arată, iubirea-ntâia oară. Un chip suav, nepământesc Cu sufletul și inima încep ca să

Un înger pierdut, O floare trecută, Un vis nesfârșit, Pe-o cale abatută. Lumi se despart, Ceresc de lumesc, Îngeri se-mpart, Demoni pândesc. Suflarea-ți greoaie, Ochii-ți

Ceru-ntunecat și rece, A invăluit pământul. Soarele și luna, stau acum să plece, Apele învolburate și-au oprit cântatul. Stropi de ploaie ce patrund în tine, Îti ajung în suflet, inima să-ti

Chip frumos de înger, Ai venit cu dor si ger, Strigătu-ți în noapte albastra, inima îmi zboară, cântă, pasăre măiastră. Ca un duh pierdut si rece, Zâmbetu-ți diavolesc să plece.

Dacă prin nopți pierdute mă găsești, Pe insula morții d-argint, Cu sufletu-mi plin de venin. Acum degeaba stăruiesti. Când ochii-ți cantă și cu dor te mint, Din nou mă strigi, nemuritor

Viață...moarte, Lângă tine-s toate. A sufletului meu fantasmă, Simte-a dragostei mireasmă. A cerului crăiasă, Să-ți fiu pe veci mireasă. Eu nu mai sunt ... sau poate-i vis, Ferice a ta in