Poezie
Murire
2 min lectură·
Mediu
Au murit toate saruturile!
In fata acestuia,
pe care il neg si-l doresc totodata,
toate par istorii de vise
si amagiri pentru varsta dintai.
Au murit toate extazurile!
In fata acestuia,
pe care il simt si-l alung totodata,
toate par amagiri de aripi
si coline de deal rar batute de vanturi.
Au murit si sperantele!
In fata acesteia,
care creste in mine atat de putenica,
si pe care o neg cu puterea-mi intreaga,
de care ma feresc ca lumina de noapte,
si inspre care alerg totodata;
toate par alei nesfarsite
pe cararile viselor fara viu.
Si am murit si eu
Caci mi-au murit saruturile,
si extazurile, si sperantele, si iubirea din mine.
Toate se cearta si se impletesc,
in moartea lor,
ucigandu-ma si inviindu-ma in fiece clipa;
aruncandu-ma necrutatoare
pe o alta treapta a vietii,
despre care au uitat sa ma intrebe
daca vreau sa o sui sau nu.
Am murit eu,
dar stiu, cred, si simt ca voi reinvia;
cu fiece cuvant, cu orice mangaiere,
cu fiecare zambet si cu orice sarut,
voi invia, si ma voi ridica
deasupra mea,
voi ajunge pe pamanturi neatinse pana acum;
voi simti cum nu am mai simtit niciodata,
voi iubi si voi fi iubita
mai mult decat se crede posibil
in legea nescrisa de-a fi.
003754
0