Poezie
Blestemul lunii
-Urleta-
1 min lectură·
Mediu
Intr-o seara-au dat stelele peste noi,
Inca o data ne-au gait impreuna,
Si ne-au impins, sfioase, catre luna,
Sa ne judece ea pe-amandoi.
Ne-a gasit vinovati de amor,
S-a-nvolburat cand ne-a vazut, si-a-ngalbenit,
Asa-i trebuie, radeam chicotit,
De-o supara-o poveste si-un dor.
Ne-a trimis apoi in padure, abrupt,
Si ne-anchis intre vise, in noapte,
Noi zambeam si vorbeam doar in soapte:
Nu stia ca-n padure-a-nceput...
Ne sprijineam pe noaptea de mistere
In care fusesem incarcerati,
Ne sarutam, mereu imbratisati,
Privind cum noaptea se tranfoarma-n miere.
Dar n-am stiut ca doar acolo,-n ceata,
Acolo,-n noaptea-n care ne-am iubit
Puteam fi amandoi. Si-am adormit.
Si fiecare s-a trezit la alta viata.
015
0
Foarte frumos