Oana Popescu

Imi place titlul.
Imi place strofa cinci si universul asta care se creaza pe nevazute astfel incat la sfarsit imposibilitatile sunt depasite:\"să fiu ca ea nu voi mai avea nevoie să construiesc ziduri împrejur voi fuma stînd pe budă\".

o succesiune de imagini cotidiene care amintesc de un fierastrau, nu numai prin asezarea in pagina ci si prin precizia rece si cruda a lumii:
\"suntem cele mai flămânde
maimuțe ale creației
mușcăm jumătăți
de legende
artificiale \"
Dar mie cel mai mult imi place:\"lasă-mă măcar o dată să înnebunesc refuzând căldura trupurilor din trib vreau plecarea și un simplu
nu\"

Fragil, aprins, nuptial.

Mi-au placut in special aceste versuri:

\"semne mirese înmăduviri\"

\"nveșmântarea bolții cu miri\"

\"calde izvoarele-n venele moi\"

Mie poezia ta imi seamana ca muzicalitate cu Simfonia Nr7 a lui Beethoven:
\"S-au mai văzut o dată în respirația unei viori ea era cu fața el cu spatele și nici atunci nu s-au înțeles\", \"În fața ferestrei o oglindă mare, oglinda în care toate femeile sunt la fel\".
Nu imi place\" gradina strajuita de labe și plină de picioare roșii.\" suna destul de artificial si nepotrivit in contextul cautarii a doua fiinte care se iubesc ori s-au iubit odata.
Titlul este in sine o poezie.

O atmosfera paradisiaca, o nocturna romantica: \"e ora cand luna naste cu un tipat/herghelia norilor\", un spatiu creat din cuvinte in care iubirea si natura se contopesc una in cealalta.
Felicitari

Eu am inteles povestea asta. La frunze se moare exact ca la oameni\"perpetuu\". Filosofia poemului tau lasa sa transpara multa sensibilitate, ceva delicat si fragil care patrunde dincolo de cuvinte.Mie mi-a placut.

Un poem care mie personal imi da sentimentul purificarii:\" rugaciuni deslipesc trufia de vesmintele inimii\",al interiorizarii \"sa tac ar fi intelept\" si al linistii si echilibrului interior la care toata lumea tinde.
cu respect I.C

Simbolurile pe care le utilizezi sunt foarte sugestive pentru senzatia permanenta de balans, de echilibru, de devenire-lucru pe care mie mi-l sugereaza si structura poemului care are ca punct central:/ma frec la ochi/cu iarba/. In jurul acestui punct are loc devenirea, transformarea, momentul revelatiei, al raspunsului. Acesta este momentul care arata ca omul face diferenta intre esenta si aparenta:/mi se pare/, /din cand in cand/suna la usa si fuge/.Mie, acest poem imi transmite o stare de incercare, de identificare a propriului eu.
In ceea ce priveste :/intorc limba pe partea cealalta/mai trece o ameteala/ pentru mine e clar diagnosticul: vertij si paralizie de nerv XII :).
Te salut.

Imi place. Poemul este sensibil, sugestiv si ai cateva expresii care sunt mai mult decat reusite:/prezentul este mereu sorin/,/trecutul este mereu liniste/,/viitorul-snur de martisor/. Dar dincolo de toate astea ,la fel de pretios este si ceea ce se citeste printre randuri.
Iar titlul mi se pare mai mult decat inspirat.
Si intr-adevar poeziile ar trebui date pe reteta.
felicitari!

Fiecare isi exprima dragostea cum simte si cum poate. Mie imi place.

Imi place poezia ta.Transmite, are forta de a exprima sentimentul si... ma bucur ca si doctorii fac parte din decorul tarilor tale(alaturi de autostrazi si nonstopuri):).
Ultima parte este intr-adevar elocventa pentru conditia noastra de om.

Imi place ideea unei poezii filosofice si cu toate astea...
Ideea dragostei petologice de sine in antiteza cu modestia parca distruge putin din subtilul poeziei, la fel cum si utilizarea termenului de narcisism altfel decat prin simbolistica parca da intregii poezii un echilibru(si echilibrul poate fi uneori plictisitor).Cu toate astea tema oferita de tine este foarte ofertanta lasand totusi loc disputelor si dezbaterilor filosofice.

Imagini abstracte,cuvinte care palpita de viata,de neputinta unei iubiri impotmolite dar atat de mult asteptata ,atat de mult dorita.Mai presus de modul in care cuvintele se sustin reciproc, valoarea acestei poezii este chiar mesajul ei , asumarea sincera a conditiei de om care iubeste.
Felicitari.