Poezie
text
1 min lectură·
Mediu
Îmi imaginasem asta din martie
de când lucram pentru ei: un anestezic transmis în tot corpul
cu probabilitate letală, tractografie generată și
colțul din stanga cu biblioteca, cărțile, pupitrul și tot ce se ivea mai departe
în timp ce din spatele lectorului
o tipă originară din Puerto Rico, îl întrebă
în engleză, dacă aceasta este zăpadă, întinzând mâna spre geam
privind-o cum taie întunericul
și el, răspunse mecanic că nu, deși era într-adevăr zăpadă și trebuia
să înfrunți nebunia, să te baricadezi o săptămână
cât viscolise
să vorbești despre vreme și celule stem, să ai anxietate, să te culci singur
să te trezești și mai singur să nu mai poți și
undeva în București să te aștepte un haos total
o neputință care persista în timp ce fetele zumzăiau în camerele alăturate și
albeața devenea insuportabilă în timp ce
conferințele erau pe sfârșite și axonii tumorali continuau
să prolifereze nestingheriți în ciuda
progreselor susținute. Lipsită de energie
mă uitam pe fereastră. Se vedea greu
doar belgienii rămăseseră pe afară
peste drumul bătătorit de schiuri, cufundat în beznă
printre munți,
la baza pantei unde se târau fără sens
alunecând ca niște păsări.
023904
0
LA