Oana Cristiana Bănuță

Ascultă-mi plânsul, incă te mai picur. Te scurgi pe buzele mele și îți pierzi din căldură. Apoi ajungi în pământ de unde nu te mai întorci. Ci crești în flori. Le voi culege pe toate și le

În nopțile noastre Pline de păcate Aud cum plouă, Cum inima-ți bate. Aud cum îți tremură Buza de jos Și-ți fur un sărut Cald, dureros Îți văd ochiul Cum cerșește lumină. Acum este

Doar când vei uda Cu lacrimi pământul Vei spune: Doamne, ce greu e mormântul! Cum poate mama A se-nveli cu el Când sufletul meu plânge Și viața mi-e măcel? Nu ți-e mamă frig? Nu ți-e

În două inimi Când fulgeră dorința, Nu are importanță Ce mare-i suferința. Când focul pasiunii Se-aprinde între buze, Nu dorul, niciodată! Nimeni să nu-l acuze! Căci dorul le suportă Pe

Muzele mele nu-mi lovesc versurile. nu le aruncă, ci le plâng cu lacrimi din ploaie. Au pe suflet desenat câte un zâmbet pentru că le-am așternut sufletul pe hârtia mea. Au în inimă o

Și ce dacă vine toamna? Oricum e frig sub ochii noștri Și dacă vrea, poate să plece Sufletul nostru e rece. Degeaba vine cu pocale Cu vinuri dulci și cu gutui Frunzele ei nu mai

Eram doar noi doi în visul meu. Noi doi, și un stol de cocori ce își înfigeau aripile în norii pufoși. Noi doi, cocorii deasupra noastră, iar lângă noi, un cireș ce își mângâia florile pe

Cântec de delfin Cântec de mare Cântec de apă, De dor de soare. Versuri de nostalgie De frică și de dor Măsuri din flori Și note dintr-un nor. Pian cu stele-clape Vioara, corzi de

M-ai îmbrăcat în zahăr brun M-ai învelit în biscuiți Mi-ai făcut bucle din săpun Iar buzele-mi le-ai prins în dinți. Te-am colorat cu caramel Te-am îmbătat cu ciocolată Iar buzele ți le-am

Acum ți-a ruginit sufletul, Vezi? Miroase e fier plâns. Și buzele, Atât de reci, Parcă ți-ar fi iarnă. Gata, Nu mai plânge! -Dar cuvintele tale sunt mai reci, mai grele, decât sufletul

Știi că de acum încolo va trebui să te suport, nu? Trebuie să-ți înghit toate toanele, Să te venerez Trebuie să te simt mereu lângă mine Tu, o să mă urmărești pretutindeni O să mă obligi să te

E clar. Ceva se întâmplă. Am câteodată o poftă nebună. Îmi vine să spintec. pur și simplu Acum, de plildă, îmi vine să spintec tot ce are ochi și inimă. de exemplu, un bărbat. Să fie înalt,

Să fii actor Înseamnă să cunoști ceva ce alții nu știu Trebuie să cunoști tristețea și fericirea La cote maxime. Trebuie să ai emoții uriașe. Trebuie să te superi când ceva nu-ți iese Iar

De ce poetul zgândără moartea? Nu are liniște până nu o ațâță. Vrea să stea față în față cu ea și stă. și o privește și ea îl privește și se privesc reciproc. Poetul e mai puternic decât

Să-ți piară pământul de sub picioare, Să se jupoaie pielea de carne Să-ți curgă ochii, Să ai gust amar De dragoste să n-ai habar. Să-ți crească spini în carne Și să țâșnească sânge Să n-ai

Mi-am terminat capodopera. Nu există ceva mai perfect Te-am pictat cu toate pensulele mele, Þi-am adăugat aripi de înger Arată fantastic! Dar, din greșală, un ochi ți l-am pătat cu un

Literele nu trebuie amestecate cu cifrele. Cuvintele, deci nu trebuie amestecate cu numerele. Cuvintele reprezintă sentimente. Numerele, ceva exact. Sentimentele nu sunt exacte niciodată. Se

Vom fi tu și eu. Vom scrie-n noapte. Și printer sărutări fierbinți, S-or rupe niște șoapte. Și vom fi noi Amândoi. Noi, secretul nostrum Și lacrimi în ploi. Nu-l va cunoaște nimeni. N-or

Aud cum plouă-n geamuri În stil haotic și în îndurare Zăresc balet de ciori Și-un fluture ce moare Și simt vântul prin vene Și cerul cum ia foc Pisici moarte în stradă Negre de

Te-am văzut în cafea. Pluteai printre perlele de caimac Ochii tăi negrii născuți din boabele cafelei priveau amar și dulce în ochii mei. Aburii ce-ți ieșeau din suflet, Mi-au îmbătat

Îmi iau adio de la voi. Îmi iau adio, și mă doare Dar plec cu sufletul zâmbind Mă duc spre soare. Merg în pace și lumină Unde oamenii sunt buni Unde cerul mi-este casă Și m-alin cu

Tutun, parfum și două buze-aprinse Stătea leneș pe-o scară cu degetele stinse Erau uscate, umede de dor Căci le lipsea al meu amor. Vroiau căldură, buze ce zvâcnesc Vroiau beție din gustu-mi

În teatru trăiesc, Cu teatru mă-mbrac, În el mă căiesc, În el mă dezbrac Am ca pat scena Cu șubrezi podele Iar Biblie-mi sunt Rolurile mele Nici foame nu-mi e Nici somn și nici