Texte în proză

Sunt pierduta in marea de sperante ce-mi invaluie gandul. Nu stiu incotro ma indrept. Nu vad, nu aud nimic, doar simt. Simt cum totul traieste in jur, respira, supravietuieste. Simt cantecul

D.alerga fara sa stie unde se duce sau macar de ce. Era parca purtata de vant. Gandurle i se invalmaseau in cap. De ce fuge? De ce nu s-ar opri? Da, de ce? Si deodata cazu franta

Ploaia cadea peste copaciCrengile formau o adevarata coroana de picaturi calde de apa.Ii alunecau pe fata ,pe ochi, buze si coborau incet pe gat facand-o sa simta fiori de teama si placere

Noaptea învaluie câmpul de un galben pământiu. Ea, singură, într-o rochie albă ca aburul ceții, se pierde în zare. Deodată…se oprește. Se întinde în marea de grâu ce-i ranește pielea sensibilă. Nu-i

Un ocean de foc, o mare de gheață, un cer albastru sângeriu, doi fulgi de nea. Totul e copleșitor, amețitor. Lumea se învârte și culorile vieții se întrepătrund dincolo de înțeles. Lumina

Nu pot, nu simt, nu vreau, nu gandesc, nu doresc, nu cant, nu dorm, nu visez. Strig, urlu in propria-mi fiinta. Nu vad, nu astept, ma doare, ma sfasie, nu stiu. E calm, e tacere,