Poezii

O lacrimă e țesută din toate zilele nenăscute de ieri și din fiecare moarte pe care ai întâlnit-o în tine, e zidul care pleacă din tăcerile adunate din toate zgomotele lumii, e carnea care te

Cât vezi cu ochii,lave mustind, roșii și seducător de periculoase. Unele-s construite din primul an de viață al ideii, altele-s leneșe și se nasc chiar la capătul drumului când nimeni nu se mai

îndreaptă cuta de pe fustă! nu vezi cum se scurge ușor pe picior și cum îți ia și ultima gură de aer? nu înțelegi că o să te sufoci chiar dacă umerii ți se scutură în hohote de râs? femeie,

Mergem să dărâmăm mituri, desculți prin iarba udă, îmbătați de sângele morții de dimineață. Strivim cuvinte și sensuri colaterale, le prefacem într-un praf cenușiu și înecăcios. Dezlănțuim

Lumea e o imensă pânză de păianjen, își întinde mii de fire invizibile, puternice, care te țintuiesc cu capse mereu spontane, picioarele plimbării de vara trecută, mâinile pătate de sucul

o mulțime de hârtii pe care le semnezi în fiecare zi. ești sau nu de acord cu clauzele stipulate, îți scrii numele pe ele pentru că e singura regulă care trebuie conservată. suntem toți

Și dacă eu cred că furtuna e albastră, nu roșie sau neagră, doar albastră, simplu de albastră, poate cineva să ia pensula și să nuanțeze tabloul? o pată albă rătăcită ar putea să calmeze

ne împușcăm doar într-un anumit interval al zilei, orarul a fost stabilit de comun acord. s-au luat în calcul orele de odihnă- atunci când instinctul asasin nu funcționează la standardele sale

Ridici receptorul și asculți la celălalt capăt al firului, captezi sunetele și zgomotul care sosesc întotdeauna segmentate de respirația întretăiată. Îți plimbi gândurile pe distanța dintre

cum se face? cum se poartă un gând pe care nu l-ai mai văzut în nicio sală de așteptare? cu ce trebuie să-l asortezi ca să nu ai o ținută ridicolă? ce croială trebuie să aibă haina care-l

de ce strigi când știi că nu mai ai cum să fii auzit? de ce zgomotul surd al ușii închise îți dă puterea și cuvintele pe care nu le-ai avut niciodată? pentru că acum, mai mult ca

încă o linie pe lut. se adaugă la haoticul desen geometric strict încadrat pe schiță. clipele se varsă încet din pahar și își însămânțează acolo umbra, totul circumscris legii

sunt pentru tot și toate, încă de dimineață pînă la întunericul dens din spatele pleoapelor. cafeaua e indispusă și îi ascult tribulațiile fierbinți farfuria, mult prea plată și închistată în

și dacă nu m-aș mai mișca de aici? dacă aș rămâne împietrită în privirea punctelor care cad continuu peste mine? s-ar aduna totul în jur ca un zid din care lipsesc atâtea și atâtea

se iau două cuvinte, simboluri convenționale de altfel ( a căror origine am dat-o dispărută) le așez timid în spațiul greu dintre noi, papilele gustative îmi transmit codul de siguranță- e totul

intrare congruentă cu talpa din noroi de pe ultimul sunet inițieri,ochii larg deschiși, lumină și întreruperi de electricitate pe parcurs repetiții și ritualuri, cuburi atent desenate împotriva

luam unul,ii adaugam un altul rezulta o masa omogena sau nu care alege singura sa se scada sau nu sa scada,sa adune, sa se imparta,sa se multiplice cu similari sa conditioneze reactia de

cum curge nebunia de note in sange cum zambeste la colt de strada un om si de ce cum cade paharul plin de pe masa rotunda din bucatarie cum se chinuieste piciorul in pantoful mereu inalt cum se

peste fosnetul verde al frunzelor si respiratia rece a raului, care-ti invaluie coastele fumagande, in momentele fugare de tacere calda dintre noi, in miasmele vesele ale frigului de iarna, in

intr-un colt de amintire pe care il secatuiesti de vlaga, in cana de cafea din sangele pe care il pierzi cu fiecare zambet, in cuvintele nespuse care zac in palma, gata sa ia urmatorul