O vineri potrivită
Acum vreo câteva zile, într-o vineri mai lipsită de perspectivă decât oricare alta, mă trezesc buimăcit și puhav dar, spre marea mea uimire, destul de bine dispus. Dormisem
Nu am învățat,
De câte ori am întins mâna spre foc.
Să n-o mai fac.
Mă arde pământul pe tălpi
Și tot merg.
Îmi înnec răsuflarea
În valuri
Ce vin neoprite
Și le-nfrunt,
Și le caut,
Să mă
Nu m-am împiedicat de nimic astăzi.
În drum spre aici, nu m-a oprit niciun sunet, nicio imagine.
Și totuși, când am ajuns, în urma mea era un lung șir de respirații ostenite.
Am vrut să le iau la
