Poezie
Luna plina
1 min lectură·
Mediu
În aceasta noapte lungă
Se-oglindeste luna plină.
Aninată-n cer tăcută
Soarele îi dă lumină.
Se strecoara pe furiș
În odaia mea plăcută,
Își admiră în oglindă
Strălucirea-i așa mută.
Vrea și ea măcar o zi
Să nu mai stea aninată,
Să nu poarte grija lumii
Ce noaptea vrea luminată.
Dar în locu-i să mă duc
Nu aș fi deloc în stare.
N-am puterea ei de lună
Ca să stralucesc in zare.
Stelele nu mă cunosc,
Vor șopti prea îmbufnate
Că nu-i locul meu acolo...
Le voi rătăcii în noapte.
Iară lunii din odaie
Îi va fi așa de dor,
Să se legene pe patul
Ce-l făcuse dintr-un nor.
Lună tu, zeița nopții
Minunată și frumoasa!
Dacă vrei îți dau oglinda
Că mai am una în casă.
Dute-n noapte și străbate
Cu lumina ta cea lină,
Visele ne ocrotește
Cu raze de lună plină.
002.752
0