Nume

Încerc să revin și aici cu un comentariu constructiv, dacă cele de până acum nu au fost destul de elocvente. Deci. Colegul Macadam are dreptate când zice ce zice. Dacă făceai și matale din calul alb în visul pe fond negru - titlu excelent de altfel, probabil că el e cel care ne-a derutat pe toți - un inorog și îl plasai într-un context din punct de vedere general uman ceva mai exemplar - grefând trăirea ta personală dintr-o noapte oarecare pe un basm, pe un mit etc., altfel stăteau lucrurile. Problema e că prin titlu ne stârnești curiozitatea, după care nu mai spui nimic cu adevărat deosebit. Încercăm să fim cât se poate de constructivi - uneori și faptul de a plivi buruienile este constructiv. Eu încerc să subliniez lucrurile interesante - în opinia mea - din textele tale, dar pe cele banale n-am cum să nu le amendez. Și e păcat că nu ești mai deschisă la critică - de ce nu încerci și tu să privești constructiv chiar și o afirmație aparent răutăciocasă? Comentariile anterioare ar fi trebuit să-ți spună măcar un lucru - că în opinia anumitor cititor textul respectiv nu e tocmai în regulă. În schimb preferi să bagi capul în pământ, crezând poate că în felul ăsta problema va disparea de la sine. Cât de departe poți ajunge cu acest gen de Straußvogel Politik? Te-ai îmbufnat, ți-ai luat jucăriile și ne-ai trântit ușa în nas. Cum vrei, părerea mea e că numi tu ai de pierdut. Revin și zic, suntem pe un site literar deschis publicului larg, trebuie să ai tăria să accepți orice fel de comentarii fără să îți ieși din pepeni după cum s-a văzut adineauri. Zic eu. Încolo, numai de bine.

În ce privește textele mele, nu-ți fac nici un fel de recomdanări, în schimb te asigur că au o legătură cât se poate de strânsă cu caracterul meu \"de cacao\". Be warned.

Susții că comentariul meu nu e constructiv și că fac afirmații neargumentate. Poate că n-am fost suficient de explicit. În primul rând nu-mi cășună nimic pe tine, \"frate\", în privința asta poți să stai liniștită. Mă refeream - nu fără o doză de cinism, recunosc - la faptul că imaginea respectivă, cu marea care se izbește de stânci ca o muscă de geam nu mi se pare deloc poetică, nici romantică. Ziceam: \"Vai, ce romantică ești!\" tocmai în sensul în care nu mi se pare deloc romantică comparația cu pricina. Argumentul meu ar fi că în artă încerci de regulă să găsești lucruri adânci chiar și în cele mărunte - adică puteai pleca de la o muscă, de la un purice pentru a ajunge la ceva mai grav, mai profund - vezi poemul The Flea de John Donne. Acum, tu faci exact pe dos - adică comparația respectivă nu are nimic înălțător, estetic în ea - tu în loc să conduci cititorul de la o muscă spre valurile mării faci invers. De ce n-ai zis ceva de genul \"o muscă se izbea de geam precum valurile mării de stânci\"? Atunci aș fi zis - da, iată o comparație cu adevărat frumoasă, pentru că te conduce dinspre urât spre frumos. Și dacă poemul e cu adevărat memorabil, atunci de fiecare dată când vezi câte-o muscă izbindu-se de un geam - în autobuz, în tramvai sau mai știu eu pe unde - te gândești deja la marea care se izbește de stânci și te înalți sufletește de la ceva insignifiant spre ceva superior - te deschizi de la o percepție îngustă a unui fenomen absolut banal spre întregul univers - marea, munții, luna, stelele, ce-ți mai \"cășună\" matale. Cam despre asta era vorba. Sper că de data asta am fost suficient de clar. În rest, îți doresc numai bine și succes într-ale scrisului - sincer. Și dacă alții fac glume pe seama textelor tale, poate că e pe undeva și răspunderea ta cu ce texte te prezinți în fața lectorului, care uneori e binevoitor, alteori îți caută nod în papură. Trebuie să te aștepți - zic eu - și la astfel de lucruri pe un site la urma urmei dedicat publicului larg. Mă rog, faci cum crezi. \"Frate\".

Copy. Out.

Ceea ce nu reușesc să înțeleg e de ce ești mata așa de complexată - e firesc uneori să mai iasă și scântei, nu crezi? În fine, voi ține cont de sugestia ta de a nu-ți mai citi textele - până la urmă se pare că e o pură pierdere de vreme.

Dacă în textele tale n-aș fi descoperit chiar nimic interesant, nu mă mai osteneam să fac și comentarii. Ok?

Cerem scuze irascbilei domnișoare pentru prezumtivul atac la persoană - stai mata liniștită, nu e vorba un afront personal. Chestiunea e că bibliografia - atunci când încerci să pătrunzi resorturile gândirii unui autor sau altul - nu poate fi ruptă de biografie, ba dimpotrivă. Cam asta era ideea...

Aoleu d-șoară, da\' romantică mai ești! Marea se izbea de stânci \"ca o muscă de geam\" zici tu. Presupun că de-asta era învinețită! În privința finalului, ce pot să zic: Maybe. Maybe not...

Se pare că autoarea are predilecție pentru anumite spații (dormitorul, baia etc.). Un alt text semnat de dumneaei este intitulat sugestiv \"Seara pe mașina de spălat\". Am impresia că și imaginea din care ne privește cu candoare de pe pagina de utilizator tot în baie a fost imortalizată. I guess that sort of explains it all...

Cred că pe Herr Dr. Freud îl aștepta d-șoara la rubrica \"comentarii\", nu pe matale - de vis ca spațiu propice revelației în cazul de față e limpede că nu poate fi vorba. Poate cu altă ocazie...

Un poem cu adevărat reușit - din păcate și singurul (din punctul meu de vedere, évidemment). P.S. Subtitlul e redundant.

Ziceam că mă retrag discret și definitiv, în ideea că n-am să-ți mai tulbur universul interior prin tot soiul de intervenții mai mult sau mai puțin oportune. Din păcate sau fericire, nu mă pot abține. Așa că revin cu câteva observații legate de textul de mai sus, chiar dacă eu unul prefer Nocturnelor lui Chopin Capriciile lui Paganini. Numero uno: talent ai cu carul, ți-am mai spus, nu asta e problema. Dar înainte de a trece la critică, aș vrea să amintesc câteva detalii semnificative ce atrag atenția cititorului / subsemnatului, și care - dacă aș fi în locul tău, ceea ce nu e cazul - ar putea fi / trebui dezvoltate: \"biblioteca infricosatoare\", \"mainile lui capata un alt sens sub ochiul atent al micului spectator, iar ochii lui zambesc straniu\", \"asteptand acolo cuminte sfarsitul lumii, inceputul muzicii\". Toate acestea pot deveni tot atâtea chei ale unei porți către un alt univers - poate că n-ar fi rău să zăbovești mai îndelung în asupra lor, această privință. Părerea mea e că, la cât de bine te exprimi, nu ai avea de cât de câștigat adăugând un plus de profunzime, textele tale ar câștiga astfel în greutate. Atunci voi putea spune și eu că ne aflăm în fața unui text dens, greu digerabil, așa și pe dincolo. Până atunci, mai vedem. (Nu fac decât să exprim un punct de vedere personal, în defintiv faci cum crezi, se înțelege. Pentru că nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă - dar eu... sic cogito. Deci.) Mă gândeam anterior - revin și zic - că n-are sens să-ți tulbur liniștea dând mereu buzna în sufletul tău prin comentarii precum cel de față, constat însă că dacă nu încercăm să învățăm câte ceva unii de la ceilalți, nu putem ajunge prea departe. (Eu unul, bunăoară, am destule de învățat de la tine la nivel de stil. Îmi place foarte mult cum scrii, iar textele mele, după cum se poate constata, sunt poate prea reci, abstracte, rigide, lipsite de plasticitate. Pe linia aceasta te privesc cu ochiul novicelui care mai are încă multe de învățat.) Acum, revenind la chestiunea în discuție, în aceeași ordine de idei, poate că nu ți-ar strica nici ție să mai arunci din când în când câte o privire și în ograda / textele altuia (dacă tot afirmi că ești înnebunită după mistere), pentru acel plus de profunzime de la care nu pleci în proza ta - și cred că nici nu e cazul - pe care însă, măcar tangențial, ar trebui - zic eu - să-l sugerezi. Altfel, universul tău romanesc rămâne unul frumos, agreabil și cam atât. Adică: reușești să creezi o atmsoferă care prinde cititorul, după care nu mai zici aproape nimic. Tensiunea creată culminează paroxistic într-un mare... fâs(ss). (Lure him, but give him smth. once he\'s swallowed the bait, for Christ\'s sake! Or else...) După Hegel, opera de artă nu e altceva decât manifestarea Ideii la nivel sensibil, altvel spus Adevărul și Frumosul nu sunt până la urmă decât cele două fețe ale aceleiași monezi. În acest sens ziceam eu că nu contează prea mult de unde începi, dar până la urmă tot va trebuie să încerci să integrezi și polul opus. De aceea insist cu observațiile mele (im)pertinente. Deci, encore une fois: la nivel de stil eu zic că mergi bine, mai e nevoie însă și de un pic de transpirație (pe lângă inspirație vreau să zic). Cu dialogurile... la fel, deocamdată stai... mai puțin bine. O descriere de peisaj sau a unuia din personaje poate fi filtrată epidermic, în artă consider că e chiar de dorit. Problema e că, acolo unde te aștepți, ca lector, să se nască un interesant schimb de idei, o discuție care să dea cât de cât de gândit, ceva relevant în context, mata vii cu replicile astea leșinate, de-i vine cititorului să-și ia... ochii de la text. (N-aș vrea să te simți jignită, dar anumite chestiuni trebuie spuse apăsat, altfel... batem pasul pe loc, n\'est pas?) În ce privește finalul, mă tem că aici o iei din nou pe arătură. Nu știu ce vârstă ai, dar după cât de apoteotic - vorba vine - concluzionezi textele, aș zice că - sufleteșete vorbind - ești încă o neprihănită fecioară. Va trebui însă, până la urmă, să îți faci curaj și să deschizi ușa acelei încăperi tainice despre care se vorbește în basme (și care îți bântuie, presupun, visele), pentru a pune anumite lucruri la punct: pentru a sta față în față cu tine însuți, cu Cel de sus, cu celălalt etc. Deocamdată hoinărești cu farmec și frivolitate în jurul templului, se pare că ai găsit și intrarea dar continui să te faci ca plouă. Deci fruntea sus, pieptu\'-nainte și... restul îl știi. Acestea fiind zise, îmi iau rămas bun până la următoarea intervenție (a mea sau a ta). Un text nou în ce mă privește - dacă tot susții că ești curioasă - ceva mai încolo. Până atunci fă mata bine și citește celelate texte puse de mine pe site (Eliade, Borges). N-ar strica, în sensul acelui plus de profunzime de care vorbeam mai sus. Mă rog, dacă vrei să ții cont de părerea unui tovarăș de drum într-ale scrisului. Pentru că altfel, vorba lui Lăpușneanu: \"Dacă voi nu mă vreți... eu nici atât\". De tine depinde. Cele bune.

Cu riscul de a te plictisi, vreau să-ți spun încă o dată că scrii frumos, și că îmi place cum scrii. Reconfortant. De fapt, cred că feminitatea ta este cea care îmi place, și faptul că tinzi să treci totul în primul rând prin filtrul simțirii. În acest sens, vei înțelege poate că atunci când spuneam că textele tale nu sunt neapărat foarte profunde nu o spuneam ca pe un reproș, ca pe o admonestație, dimpotrivă. De la o reprezentantă a sexului frumos aștept - eu unul cel puțin - poate în primul rând o astfel abordare. Pentru că de mine însumi, ca să zic așa, crede-mă, sunt cam sătul. (Probabil că și reciproca - fascinația femeii față de un tip cerebral - e valabilă, dar aceasta e o altă poveste. Și oricum, aici e vorba de un vagabond. Să revenim, deci.) În fine, să nu lungim vorba, înainte de a devini excesiv de lacrimogen. Deci: textul de față mi-a amintit de Lady Chatterly\'s Lover - o carte la fel de frumoasă, de altfel - dincolo de faptul că el exprimă, o dată în plus, artistic de această dată, veșnica dorință a femeii de a se dărui genului de bărbat prea rar întâlnit în realitate: cel în care să co-existe vagabondul de care ne vorbești așa de frumos și fătfrumosul care cântă la pian, fără ca asta să constitue o problemă (de aici poate, subtitlul). Din păcate, de regulă suntem - știu, o știi prea bine - fie făt-frumoși de porțelan, fie vagabonzi lipsiți de bună creștere. Cu vagabonzii nu se poate trăi, oricât de pasională ar fi o experiență în compania lor - mai grav, nu se poate sta de vorbă. Cu ceilalți e invers - prea multă carte ne transformă în șoareci de bibiliotecă, indivizi recalcitranți, bicisnici și, nu în ultimul rând, impotenți. Revin la exmplul citat din D.H. Lawrence, paradigmatic în acest sens. În rest, ce pot să adaug: succes pe mai de parte; cred în șansa, în steaua ta. Și mai cred că a sosit momentul să mă retrag, discret și definitiv. Mi-a făcut plăcere. Rămâi cu bine.

Dacă tot îți place Deva și cetățuia din vârf de deal - check out my short-story, Lapis Exillis. Sunt curios ce părere ai - printre colegii de breaslă, ești una din autoarele mele preferate. Aștept sugestii etc. Bis bald.

\"Textul tău e greu de dus, ca o esență grea din care nu poți să guști decât o picătură\"??? Această dimensiune \"grea\" a textului de mai sus îmi scapă cu desăvârșire. Agreez stilul tău, dar aserțiunea citată MIE UNUIA mi se pare exagerată. Înțeleg că percepția lucrurilor e diferită între... și... - poate că tocmai despre asta e vorba - de aceea revin și zic, nu împărtășesc punctul de vedere exprimat anterior. Mi-a displăcut la culme dialogul complet scăpat de sub control de la mijlocul textului, acel șir aberant de replici fără nici o noimă. În rest, savurez - atât cât mai îmi este cu putință - textele tale ca pe amintirea unei lumi în care nu mă voi întoarce probabil niciodată.

Frumos mai scrii, dom\'le! Pardon, doamnă! Domnișoară?

Ei vezi că până la urmă ne înțelegem! Exact ce-ți spuneam - mă rog, sub o altă formă. N-aș vrea să te dezamăgesc, dar nu știu dacă vei putea vreodată să mă citești și pe mine în textele mele - printre alții, după cum bine zici - n-aș crede. Tocmai aceasta e chestiunea. Scrie tu frumos și pentru mine. My train has already departed. If you know what I mean...

P.S. Don\'t get me wrong - dacă spuneam că scrii frumos, deși nu foarte profund, nu o spuneam neapărat în ideea că ar trebui să scrii neapărat și profund. Eu unul aș prefera să scrii întotdeauna frumos. Cheerio.

Păi ce să zic, ma chere demoiselle. Concluzia cam tot aia e. Îmi face plăcere să \"te\" citesc, să te \"cunosc\", cum zice la Biblie - așa cum tot cu plăcere citesc uneori și poezii de Adrian Păunescu, chiar dacă în fond îl prefer pe Șerban Foarță. Scrii frumos, deși nu foarte profund, după cum spuneam. Și rămân la convingerea, chiar dacă mă vei acuza de misoginism, că pe undeva e firesc să fie așa. Prea puțin contează dacă o spun cu condescendență sau nu - e un fapt. Așa cum textele altora, bunăoară, sunt, vorba ceea, profunde, dar nu foarte frumoase. În acest context poate vei găsi tonul afirmațiilor mele pe undeva chiar admirativ. (Mă rog, să nu exagerăm.) Totuși, ai condei. Lipsesc scriiturii tale poate alte ingrediente, dar condei - în umila mea opiniune - ai. O spun ca unul care preferă să citească autori care, vorba ceea, nu scriu foarte alambicat, dar frumos - vezi Henry James, The Turn of the Screw - decât autori cerebrali, dar total prea puțin înzestrați - spre exemplu, Patrick Süskind, Das Parüm. Din pricină că, poate, mă număr printre ei? Nu-i exclus, dar în privința asta vor decide alții. Până una alta, țin să te asigur de cele mai bune intenții în prezentele comentarii la adresa textelor tale - nu țin neapărat să fac pe interesantul, dar până la urmă trebuie să zic ce am de zic, fiindcă altfel, qui bono, ma cherie? Keep smiling. D.

Scrii frumos. Nu neapărat foarte profund - poate că, prozatoare fiind, nici nu e cazul. Nu importă. Textele tale nu dau prea mult de gândit, dar sunt totuși frumoase. În artă, desigur, contează, chiar dacă nu e suficient. De undeva însă trebuie să începi. Cele bune.