Nume

Cred că faptul că notele de mai sus nu îmi aparțin se înțelege de la sine. E vorba de o omisiune la upload-ul inițial, în urma căreia nu se mai poate interveni în textul propriu-zis. Motiv pentru care am inserat notele d-lui Cernătescu la rubrica \"observații\".

[1] în Op. VI, Buc. 1982, p.89 sq.

[2] G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, II, p.57 sq.

[3] M. Eliade, Insula lui Euthanasius, Buc. 1943.

[4] T. Tasso, Ierusalimul liberat, XVI, 35, trad. A. Covaci, vol. II, Buc. 1969, p.151-155; prima traducere integralã a epopeii: A. V. Pâcleanu, Buc. 1852, fiindu-i accesibilã și lui Eminescu.

[5] idem, p.151.

[6] idem, p.163.cf. Eminescu, loc. cit., p.110-111.

[7] cf. Eminescu, loc. cit., p.110-111.

[8] Homer, Od., XIII, v.102 sq.

[9] cf. Hesiod, Munci și zile, v.167-173.

[10] cf. Eminescu, Cezara, p.109.

[11] apud, în general, E. Levi, La clef des Grandes Mysteres, Paris, 1939, p.479 sq; v. și L. Wilde, Ancient legends, mystic charms & superstitions of Ireland, London, 1899, p.251 sq.

[12] v. Constituțiunea Marelui Orient al României, Buc. 1879; Constituțiunea ordinului masonic în România, 1881.

[13] J. M. Ragon, Ortodoxie maçonique, Paris, 1853, p.4-5.

[14] v. Marele Orient al României, Ritualul de recepțiune la gradul simbolic de discipol, Buc. (F.a.),p.17-22; Recepția la ritual gradul I, Loja „România”, sub auspiciile Marelui Orient de Italia, Buc. 1914, p.5-11.

Salutăm inițiativa autoarei în prag de Rusalii.

Succes în munca de creație.

Auguri.

Scuze se găsesc întotdeauna, totu-i să știi ce vrei.

1. Mă poți tutui, să nu ne formalizăm inutil.
2. Într-adevăr, credeam că, atunci când spuneai că \"Parfumul\" nu e destinat celor mici, făceai referire la sensurile mai adânci din roman - tu te gândeai de fapt la prezentarea lui Grenouille (broască), personajul lui Süskind, care e într-adevăr grotesc. Eu făceam aluzie la dedesubturile parabolice ale acestui roman scris în cheie alchimică. În final, personajul se identifică cu esența pe care reușește s-o descopere, transfigurând astfel într-un fel urâtul. Se oferă apoi pe sine celorlați într-un soi de auto-da-fe în care ceilalți îl sfâșie în mod canibalic fără să se poată reține. Îți amintești fraza cu care se încheie romanul? \"Era pentru prima oară când ei făcuseră ceva DIN IUBIRE\". Adică hidosul Grenouille ajunsese să inspire până și iubirea \"care mișcă soarele și celelalte stele\", cum spunea cineva, datorită descoepririi sale. Lucrurile sunt ceva mai complicate în fond, dar în linii mari aceasta e linia pe care evoluează romanul - căutarea Pietrei Filosofale. În \"Piticuț zis Cinabru\" e vorba de ceva similar. Și sigur că poate fi citit și în clasa a treia, dar pentru înțelegerea textului din subtext lectura se cere reluată, cel puțin în opinia mea. Câți ani i-au trebuit maestrului Paleologu să înțeleagă \"Treptele lumii sau calea către sine a lui M. Sadoveanu\"? Și noi am citit \"Baltagul\" din fragedă pruncie, ceea ce nu înseamnă că l-am și înțeles. De aceea ziceam ce spuneam. Încolo, sigur că fiecare e liber să facă cum crede, în fond discutăm și noi ca-ntre colegi de condei - mai schimbăm o idee, o părere. Am I right, Jose?

Înainte de a trimite la contrapartea masculină a unei eventuale muze, mult discutatul \"muz\" din sfâșietorul - vorba vine - poem de mai sus face trimitere la latinescul \"mus\", derivat la rândul lui din greacă. În ambele limbi \"mus\" înseamnă... șoarece. De unde \"Maus\" (germ.), \"mouse\" (engl.) etc. Sau poate e vorba de latinescul \"musus\" (bot)?!

Misterul rămâne în continuare de nepătruns...

Da\' nici cu sexul slab nu mi-e rușine...

Ei vezi, cherie?

O fi tăcerea de aur, dar în cazul de față...

Mai rari decât unicornii...

Interesantă povestioara, dând poate în primul rând mărturie cu privire la potențialul creator și imaginația generoasă a autoarei. Singura noastră rezervă și precizarea ce se impune a fi făcută e că acest imaginar nu ar trebuie să zburde la întâmplare (nu insinuez că acesta ar fi cazul de față, atrag doar atenția asupra unui fapt), ci urmând - în opinia noastră - un fir al Ariadnei de la bun început conștientizat, asumat ca atare. Astfel, sub masca unui text ce se adresează în aparență preșcolarilor se poate ascunde ceva mult mai profund - vezi \"Candide\" (Voltaire), \"Piticuț zis Cinabru\", \"Însemnările despre viață ale motanului Murr\" (E.T.A. Hoffmann) sau \"Parfumul\" (Süskind), pentru a da doar câteva exemple. Altfel, există riscul de a cădea în banalitate, risc ce trebuie subliniat de la bun început. Oricum, textul de față - atât prin originalitate cât și prin lungime - se impune ca un important pas înainte în raport cu producții mai vechi ale d-șoarei Anne Marie. Numai de autoare depinde dacă de la stadiul în care se află scriitura dumisale în momentul de față se va merge spre culmi și profunzimi nebănuite - potențial există, repet - sau va coborî la nivelul unor locuri literare comune. Singura șansă ar fi, credem, ca autoarea să-și ia scrisul în serios și să își însușească anumite lecturi obligatorii în direcția pentru care se pare că are propensiune. Noi îi dorim succes.

Atenție (sporită!) la ortografie.

Afirmația de mai sus și-ar găsi poate justificarea în cadrul artelor plastice, vizuale etc. Aici e vorba de literatură - la imagine/simbol (lumânare) SE AJUNGE prin intermediul cuvântului, nicidecum invers - e vorba de o imagine mentală ce deschide o poartă spre un alt univers, nu de percepția senzorială a unui obiect exterior. Mai mult părere deci, decât adevăr. Cât despre citatul amintit (care, în paranteză fie spus, n-ar nici o legătură cu textul), cel puțin este inexact - originalul fiind: \"havel havalim, hakol havel\".

Tot în trecere, bien-sur...

Felicitări pentru îndârjirea cu care cultivi, solitar și statornic, acest gen de poezie (cu formă fixă). Ar fi poate vremea să ne întoarcem la dulcele stil clasic...

De-a dreptul suspect entuziasmul cu care e privit un eveniment pe cât de banal, pe atât paralel cu mai tot ce se întâmplă pe acest site în general. Treziți-vă, fraților! Suntem pe agonia.ro, nu pe noi2!

Urăm bun venit autoarei printre iubitorii romanului gotic, apreciem predispoziția acesteia în acest sens. Așteptăm în egală măsură maturizarea ei spre o concepție ceva mai elaborată, în sensul depășirii locurilor comune gen Harry Potter etc. Nu ne rămâne decât să îi urăm succes - potențial există, rămâne de văzut ce se va alege de el.

Dincolo de nori \"v-a\" (?!?!) rasari soarele? Bre!!! Esti scriitoare sau ce mama naibii?

Cred că e vorba de niscaiva confuzii la mijoc. Estetica urâtului traduce prin definiție o abordare care nu exclude urâtul din spațiul literar, dar încearcă să-l transfigureze, să arate ce poate fi frumos în ceva urât, adică tocmai ceea ce sugeram prin comentariul anterior - de aceea i se spune \"estetică a urâtului\" și nu doar \"urât\" pur și simplu - confuzie cu atât mai penibilă, cu cât ni se dă de înțeles că autoarea comentariului cu pricina a făcut liceul la filologie. P.S. En plus, Baudelaire, a drug-addict după știința mea, a sfârșit-o destul de jalnic. Acum, ce putem spune, de gustibus non disputandum. Dacă domnișoara Popp vrea s-o ia pe urmele unor Baudelaire sau de Quincy, e o chestiune care o privește în definitiv numai \"pi dânsa\". Oricum, noi îi urăm succes.

Nu te mai ascunde după deget - do what you\'ve got to do.

Așa e, aceste lumi coexistă.

Încă o dată, consider că ai toate șansele să reușești pe acest drum, cu precizările de rigoare, amintite deja în alte comentarii (deocamdată aș spune că ai un real talent de povestitoare - acum, ar mai rămâne să pui acest talent în slujba unor idei pe măsură - zic eu; adică să depășești cumva dimensiunea autobiografică a textului, adăugând elemente care nu doar să arate spre un \"dincolo\" pe care e limpede că îl simți - \"închideam ochii ca să îi deschid pe interior și reveneam la textul care ascundea în el magie și iubire\" -, ci chiar să exprime ceva mai concret, mai aplicat. Dacă ai reuși să te desprinzi de elementul autobiografic prin elementele de care vorbeam mai sus, fără a-l nega neapărat, dar depășindu-l într-un fel sau altul, textul ar dobândi independență, un statut de sine stător, putând fi ridicat la rangul de obiect artistic. A te confesa jurnalier sau epistolar nu se încadrează tocmai la ceea eu unul cel puțin numesc artă. Dar, revin și zic, consider că ai toate șansele. Dacă vei avea înțelepciunea de a te mișca în direcția corectă, pornind de la ceea ce există în ceea ce scrii în momentul de față. Sunt curios ce texte ne vei servi de acum înainte.