Nu vreau sa spun

Deși poate că Gide exagera când spunea în 1935 că \"în societatea capitalistă în care trăim încă, mi se pare că literatura de valoare nu poate fi decât o literatură de opoziție\" (exagerarea constă în faptul că și literatura neangajată poate fi valoroasă, chiar și în vremuri tulburi), ideea sa se dovedește a fi în mare valabilă și astăzi, după 70 de ani. Iată că încă trăim intr-o societate (post)capitalistă inechitabilă, iar nedreptațile sociale și problemele politice persistă in continuare, desigur, într-o altă formă decât la 1935 (deși in țările din \"lumea a treia\" situația se prezintă aproximativ în aceleași condiții). Așadar, cred într-o literatură angajată a timpurilor noastre, chiar dacă suficienții intelectuali români ar putea vedea în asta o denaturare nefirească și nelegitmiă a literaturii ca artă. Dar artistul, creatorul de artă, n-are el, oare, datoria și menirea de a se raporta la toate toate segmentele existenței, întocmai precum o face filosoful în demersurile sale teoretice? Nu trebuie el, oare, în virtutea kalokagathon-ului ca ideal etic și estetic, să condamne în opera sa - fie ea literară, plastică ori muzicală - ceea ce e nedrept și urât pe această lume?