Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoledialogue
Angajament social sau numai răbufniri nostalgice?
Reacții la inițiativa unui purtător al Premiului Nobel pentru literatură
4 min lectură·
Mediu
Günter Grass (*1927) a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1999. Dr. phil. Horace Engdahl, membru al Academiei Suedeze și secretar în comitetul de decernare a premiului Nobel, a spus înntr-un Laudatio ținut cu această ocazie: „Grass a trecut peste interziceri și așteptări de ordin estetic și poltitic. Și continuă să procedeze la fel și în textele care au părăsit recent atelierul său.“
Scriitorul german s-a angajat din totdeauna politic nu numai prin intermediul condeiului, ci și prin angajamente pe planul activității de partid dar și prin acțiunile organizațiilor neparlamentare. În anii 1965, 1969 și 1972 a participat la campaniile electorale de partea social democraților. În 1966 Günter Grass a participat la demonstrații împotriva legislației stării de necesitate care a acordat guvernului noi posibilități de intervenție în cazuri de amenințări interne și externe ale statului german. Și atunci Germania a fost guvernată de o „coaliție mare“ între SPD (Partidul Social Democrat) și CDU/CSU (Partidul Democrat Creștin/Partidul Social Creștin).
De câteva luni avem în Germania aceeași constelație politică și iată că vigilența lui Günter Grass duce fructe noi. În decembrie Günter Grass a invitat o duzină de autori tineri pentru discuții. Lumea literară și politică a ciulit urechile și autorul din Lübeck a dat de înțeles într-un interviu cu DIE ZEIT că urmărește ca autorii contemporani să se „amestece politic“, așa cum au făcut-o și cei din generația sa. Unul din argumentele pentru un astfel de angajament constă în faptul că „democrația nu este un bun garantat“.
Imediat după acest interviu tema a fost larg dezbătută în paginile foiletonistice din toată țara. Unii au fost iritați crezând că Grass vrea să reactiveze renumita „Gruppe 47“, o grupare literară din anii 1950-1970, a cărei activități a avut pe atunci un ecou însemnat în societatea germană, cu toate că nu a marcat accente vădit politice. DIE WELT era de părere că lui Gras îi place să cultive ideea unei activități oarecum instituționalizate a scriitorilor, deci „ca în anii cei mai bun ai grupei“.Nici FRANKFURTER RUNDSCHAU nu vroia să creadă într-un altruism în serviciul societății, ci remarca destul de arogant că țelul acțiunii ar fii doar „să nu treacă nici o săptămână, fără o pomenire a lui Günter Grass în mass-media.“ Un jurnalist de la FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG îl contrazice pe Grass în motivul invocat de acesta de a aduna o parte a lumii scriitoricești din cauza împrăștierii protagoniștilor. „Și mișcarea literară folosește totalmente Internetul – așa că un mail personal din Biroul lui Grass poate să tragă cercuri largi. De împrăștiere vorbește numai cel care nu mai stă în centrul atenției. “
Prin analogie s-a vorbit între timp deja de „Lübeck 05“ și ar fi timpul să-i amintim și pe participanții la întrunire: Michael Kumpfmüller (1961), Katja Lange-Müller (1951), Benjamin Lebert (1982), Eva Menasse (1970), Matthias Politycki (1955) și Tilman Spengler (1947). Din cauză de boală nu s-au deplasat la Lübeck scriitorii Burkhard Spinnen (1956) și Thomas Brussig (1965). Patruzeci de jurnaliști se adunaseră când Günter Grass s-a prezentat cu o duzină înjumătățită de autori în fața presei. Deci nu angajamentul politic a stat la baza discuțiilor purtate, ci numai literatura. Dar, conchide DIE WELT, „serile sunt lungi, vinul nu se termină prea repede și poate să trezească patimi cetățenești. “
Oricum, politic sau apolitic, gruparea se pare că s-a răfuit mai mult cu critica literară și în special cu foiletoanele germane, cel puțin la conferința de presă. Jurnaliștii nu prea au reușit să-și facă o imagine clară despre intențiile lui Grass. Vrea să fie acest „Lübecker Literaturtreffen“ (Întrunirea literară de la Lübeck), cum a denumit-o un participant, începutul unei mișcări literare noi cu un accentuat angajament social-politic, sau am asistat numai la o răbufnire nostalgică a unui membru din „Gruppe 47“. Ambele teze au fost respinse de membrii întrunirii. Să vedem ce ne aduce viitorul. Anul e abia la început.
Edo Reents amintește în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG de o dispută a unor membrii din „Gruppe 47“ cu un politician din CDU. Atunci, în 1963, foiletoanele s-au ocupat un an întreg cu această afacere. „Cu siguranță, atât nu se va vorbi și despre întrunirea de la Lübeck. “
013.267
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anton Potche
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 686
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Anton Potche. “Angajament social sau numai răbufniri nostalgice?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/01/angajament-social-sau-numai-rabufniri-nostalgiceComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NS
NSNu vreau sa spun✓
Deși poate că Gide exagera când spunea în 1935 că \"în societatea capitalistă în care trăim încă, mi se pare că literatura de valoare nu poate fi decât o literatură de opoziție\" (exagerarea constă în faptul că și literatura neangajată poate fi valoroasă, chiar și în vremuri tulburi), ideea sa se dovedește a fi în mare valabilă și astăzi, după 70 de ani. Iată că încă trăim intr-o societate (post)capitalistă inechitabilă, iar nedreptațile sociale și problemele politice persistă in continuare, desigur, într-o altă formă decât la 1935 (deși in țările din \"lumea a treia\" situația se prezintă aproximativ în aceleași condiții). Așadar, cred într-o literatură angajată a timpurilor noastre, chiar dacă suficienții intelectuali români ar putea vedea în asta o denaturare nefirească și nelegitmiă a literaturii ca artă. Dar artistul, creatorul de artă, n-are el, oare, datoria și menirea de a se raporta la toate toate segmentele existenței, întocmai precum o face filosoful în demersurile sale teoretice? Nu trebuie el, oare, în virtutea kalokagathon-ului ca ideal etic și estetic, să condamne în opera sa - fie ea literară, plastică ori muzicală - ceea ce e nedrept și urât pe această lume?
0
