Angajament social sau numai răbufniri nostalgice?

Günter Grass (*1927) a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1999. Dr. phil. Horace Engdahl, membru al Academiei Suedeze și secretar în comitetul de decernare a premiului Nobel, a spus înntr-un Laudatio ținut cu această ocazie: „Grass a trecut peste interziceri și așteptări de ordin estetic și poltitic. Și continuă să procedeze la fel și în textele care au părăsit recent atelierul său.“

Scriitorul german s-a angajat din totdeauna politic nu numai prin intermediul condeiului, ci și prin angajamente pe planul activității de partid dar și prin acțiunile organizațiilor neparlamentare. În anii 1965, 1969 și 1972 a participat la campaniile electorale de partea social democraților. În 1966 Günter Grass a participat la demonstrații împotriva legislației stării de necesitate care a acordat guvernului noi posibilități de intervenție în cazuri de amenințări interne și externe ale statului german. Și atunci Germania a fost guvernată de o „coaliție mare“ între SPD (Partidul Social Democrat) și CDU/CSU (Partidul Democrat Creștin/Partidul Social Creștin).

De câteva luni avem în Germania aceeași constelație politică și iată că vigilența lui Günter Grass duce fructe noi. În decembrie Günter Grass a invitat o duzină de autori tineri pentru discuții. Lumea literară și politică a ciulit urechile și autorul din Lübeck a dat de înțeles într-un interviu cu DIE ZEIT că urmărește ca autorii contemporani să se „amestece politic“, așa cum au făcut-o și cei din generația sa. Unul din argumentele pentru un astfel de angajament constă în faptul că „democrația nu este un bun garantat“.

Imediat după acest interviu tema a fost larg dezbătută în paginile foiletonistice din toată țara. Unii au fost iritați crezând că Grass vrea să reactiveze renumita „Gruppe 47“, o grupare literară din anii 1950-1970, a cărei activități a avut pe atunci un ecou însemnat în societatea germană, cu toate că nu a marcat accente vădit politice. DIE WELT era de părere că lui Gras îi place să cultive ideea unei activități oarecum instituționalizate a scriitorilor, deci „ca în anii cei mai bun ai grupei“.Nici FRANKFURTER RUNDSCHAU nu vroia să creadă într-un altruism în serviciul societății, ci remarca destul de arogant că țelul acțiunii ar fii doar „să nu treacă nici o săptămână, fără o pomenire a lui Günter Grass în mass-media.“ Un jurnalist de la FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG îl contrazice pe Grass în motivul invocat de acesta de a aduna o parte a lumii scriitoricești din cauza împrăștierii protagoniștilor. „Și mișcarea literară folosește totalmente Internetul – așa că un mail personal din Biroul lui Grass poate să tragă cercuri largi. De împrăștiere vorbește numai cel care nu mai stă în centrul atenției. “

Prin analogie s-a vorbit între timp deja de „Lübeck 05“ și ar fi timpul să-i amintim și pe participanții la întrunire: Michael Kumpfmüller (1961), Katja Lange-Müller (1951), Benjamin Lebert (1982), Eva Menasse (1970), Matthias Politycki (1955) și Tilman Spengler (1947). Din cauză de boală nu s-au deplasat la Lübeck scriitorii Burkhard Spinnen (1956) și Thomas Brussig (1965). Patruzeci de jurnaliști se adunaseră când Günter Grass s-a prezentat cu o duzină înjumătățită de autori în fața presei. Deci nu angajamentul politic a stat la baza discuțiilor purtate, ci numai literatura. Dar, conchide DIE WELT, „serile sunt lungi, vinul nu se termină prea repede și poate să trezească patimi cetățenești. “

Oricum, politic sau apolitic, gruparea se pare că s-a răfuit mai mult cu critica literară și în special cu foiletoanele germane, cel puțin la conferința de presă. Jurnaliștii nu prea au reușit să-și facă o imagine clară despre intențiile lui Grass. Vrea să fie acest „Lübecker Literaturtreffen“ (Întrunirea literară de la Lübeck), cum a denumit-o un participant, începutul unei mișcări literare noi cu un accentuat angajament social-politic, sau am asistat numai la o răbufnire nostalgică a unui membru din „Gruppe 47“. Ambele teze au fost respinse de membrii întrunirii. Să vedem ce ne aduce viitorul. Anul e abia la început.

Edo Reents amintește în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG de o dispută a unor membrii din „Gruppe 47“ cu un politician din CDU. Atunci, în 1963, foiletoanele s-au ocupat un an întreg cu această afacere. „Cu siguranță, atât nu se va vorbi și despre întrunirea de la Lübeck. “