Nitu Maria

Merci beaucoup pentru adeziunea sufletească și poetică. Cu adevărat, am un bovarism chiar exacerbat, dar tocmai prin ce are negativ, încât mi-e ciudă pe mine de atâtea ori! Poezia e o modalitate de a-l anestezia când e prea parșiv cu mine!

proiectul France profonde are o deschidere f. generoasă, dar e și f. responsabil: e mai greu să scrii despre \"lucruri modeste\",să nu le ratezi tot în banal! M-aș bucura să nu renunți și să-l migălești...profund!
Poemul Mirandei e o piesă din puzzle: are o \"spunere\" învăluitoare și un final percutant (ultimele 4 versuri mi-au plăcut f. mult!)
Poate ar fi trebuit să cizelezi la fel și începutul: explicitarea \"una din 1950\" rupe sugestia poetică, și la fel \" cei dinainte aruncau gunoaiele...\" îmi pare cam stângaci
Întregul poem este in nuce un profil biografic incitant pentru un povestitor

Angelique, mulțumesc pentru lectură și aprecieri! Testez \"piața\" și \"modul de receptare\" pentru această direcție într-o eventuală serie de astfel de texte. Mi-ai dat un puseu optimist.

Titlul în sine e un întreg poem! Cu aceeași simplitate profundă!Un singur cuvânt îmi pare dizarmonic în \"spunere\": acel \"totuși\" prea explicitând o disjuncție!

Pesemne din \"deformație profesională\", inerent, textul are tehnici de fotoreporter.Ar trebui să mai exersezi în a ...fi criminal cu propriul text, a mai peria din instantanee care în calapodul poeziei nu mai creează tensiunea unui puzzle incitant de fotoreportaj (de exemplu de mai lucrat la prima secvență din gara de nord, ori la cea cu întâlnirea de zece ani cu inutilul flash reportericesc \"bună ziua ,transmitem...\"
Acel \"într-un final am ajuns...\" detensionează nepermis poemul.
Dar îmi place acest gen de poezie din colaje de impresii ale unei zile. Chiar dacă are riscul dozajului inadecvat, când poți cădea în lungime plicticoasă.Trebuie precizie de ceas elvețian ca să iasă un coktail Molotov! Îmi place pasajul cu schiorul prin avalanșa de frici. Poemul tău are puține șchiopăieli, care pot fi retușate(cât să schimbe punctul de vedere nedrept prea categoric al lui Călin). Succes!

Salut Jorz!Abia m-am întors din concediu și m-a bucurat promptitudinea cu care ai consemnat Tabăra!Mi-era teamă că o încondeiezi cu o epigramă acidă.
Pentru că pentru mine o astfel de tabără nu e un compromis, ci o \"întâmplare\" de suflet unică în felul ei de a se întâmpla! Un \"Chat \" pe viu, în \"lumea de clorofilă\", cum mi-a plăcut definiția ta,care salvează oazele de dezhidratarea din virtual!
În contextul în care USR -ul pune la index taberele de provincie, mi-ar fi plăcut să subliniezi apostolatul lui Mihai Moldovan, care, în ciuda sănătății în pioneze grave, ca director de Casă de Cultură, reușește de 16 ani să dea cu tifla indolenței insolente a USR, și să mențină tradiția taberei!!

Monsenior Ghika,
Mulțumesc pentru lectură și apreciere: sunt o bifare în „terapia comunicațională” de care aveam nevoie, mai ales prin mărturisirea că ai regăsit idei –sentimente proprii, cotidiene.
Pentru mine, subiectele rămân deschise, continuu de introspectat.
Adaug evantaiului meu de perspective, ideea optimistă (apud Monsenior Ghika) că e o „alternativă viabilă a spiritului”, „o contragreutate” la apăsările înconjurătoare, pentru că eu simțeam „datul” acesta scos din latență ca un handicap, ca o vulnerabilitate.
P.S.: O să „sap” vis-a-vis de doctrina asta a Izolatismului. Mă incită!

Până la un punct, textul are acuratețe și probitate intelectuală.
Sper final însă, devine tezist (sau cel puțin așa lasă impresia pentru eliadiști), prin impunerea subliminară a unei idei de discreditare a „eticii lui Mircea Eliade”, aceea a unei disponibilități laxe la compromisuri cu vechiul regim, pentru a fi publicat în țara sa!
E neprincipială dorința de acreditare a unei astfel de judecăți, care de fapt e la stadiul de supoziție, bazată nu pe fapte ori vorbe, declarații manifeste ale împricinatului-singurele probatorii, ci pe convingeri, impresii subiective din jurnale, consemnări personale (M. Lovinescu, A. Marino...).
- De ce dorința expresă de a fi publicat în propria-ți țară ar fi superfluă, nu ar părea legitimă, pentru că ai notorietate în SUA ori în întreaga Europă?!
- Și de ce ar părea „în favoarea regimului de la București” dacă s-a întâmplat să fie în timpul acelui regim?
- Dicolo de subteranele „mecanismelor funcționării acestui sistem al recuperărilor”, ar fi trebuit ca cititorul din acel regim să nu aibă parte de Eliade recuperat, pentru că ar fi fost emblemă pe stindardul partidului? (Și Decebal și Traian au fost monopolizați de regim, dar pentru asta nu i-am împușcat din manuale!)
- Tot ce s-a publicat valoric în vechiul regim își pierde valoarea dacă a fost manipulat de regim drept capital politic propriu? (Eminescu a fost doar adjudecat de atâtea grupări diferite, în funcție de interesul propriu!)
Se poartă în draci după 89 dizertațiile pe tema „cool” a demistificării colaboraționismelor de tot felul. Dar par cu atât mai meschine, cu cât sunt în regimul actual complet lipsit de etică!
În dorința de a anatemiza regimul, aruncăm și copilul odată cu apa din copaie.
Fiecare scriitor, fiind și el om, are orgolii și lașități. Dar nu acestea alcătuiesc coloana vertebrală a unui scriitor, ci opera sa. Acestea sunt, eventual, doar deformații periferice de arterită, și trebuie să le tratăm ca atare! Gardons les proportions!

Devorez tot ce găsesc despre singurătate, ca să mă înțeleg. Și astfel de versuri mă oblojesc, mă ajută să coabitez cu mine mai bine. \"Să curăț de nisip\" și să fac \"tandru\" spațiul \"în care ne creștem singurătatea\"

Poate puțin mi-au sunat discordant, în armonia stării poetice induse,unele sintagme cu ușor iz de termeni de manual:\"percepție corporală\", \"forme proeminente\", \"membrană subțire, impermeabilă\"(în concentrarea expresivă a frazării, e superfluu adjectivul \"subțire\", pentru că \"membrana\" prin definiție induce imaginea unui țesut subțire, impermeabil, care delimitează două medii).

În poem e regizată cu talent tensiunea, ascendent, culminând cu finalul impecabil.
M-a incitat să te citesc mai mult, întru complicitate afectivă!

Mai întâi un mic retuș ortografic: deasupra (împreună, nu despărțit!)
Textul e bine scris, sunt reușite imaginile cu degetele rășchirate, cu sângele rănii scurs și pe pernă, cu sărutările pătimașe de-a lungul corpului...
Dar...
Replicile ei din dialog trebuie ajustate, sună fals, prefabricate, chiar de lecție de \"morală creștină\", gen \"iubire în stare pură\", \"cum ne iubește bunul Dumnezeu...\". Sugerează altfel, mai puțin didacticist, această dorință a ei! Poate ar fi fost îndeajuns chiar doar imaginile cu direcționare biblică, destul de străvezii, spre o Marie Magdalenă simbolică, precum sărutatul picioarelor, icoana, rana de la încheietura mâinii...
Mai ales că, logic, chiar simpla goliciune a trupului ar fi trebuit ... s-o oripileze, dacă nu e o farisee!!

Prea pretentioasa incadrarea la eseu pentru un articol in care trei sferturi sunt citate din volum, legate prin minime propozitii generale, puerile, care nu spun nimic, fara aderenta particularizata la autor, gen:\" imi pare convingator cand spune...\" plus un agatament de Kant, o pretiozitate supralicitata,... neconvingatoare