orizont interior

Gândurile vâjâie, Patimi descâlcesc, Durerea pâlpâie Azi lume,simt că-nnebunesc. Emoții învechite străjuiesc în mintea mea Iubiri neîmplinite chinuie noaptea grea. Ochii ard nestapânit, Nu vă mai uitați așa, știu că de mult am înnebunit. Aerul vibrează cu disperare, Liniștea șuieră necontenit, Inima-mi pulsează grăbit, Știu...am înnebunit a moarte... Uitată sunt și de-acum în colo Liniște va fi,peste ochii tai se vor opri lacrimile mele... Nebunia mea va fi oricum acolo. O soartă-am avut și-am frânt-o-n două Pe-o foaie am scris de mult c-așa ne-a fost trimis, Dar uite-așa a mai căzut un strop de rouă, Și un nebun de dincolo de moarte ne-a fost trimis Tot nouă...