Am stat de multe ori deasupra
Fără teama că pământul se va surpa.
Am avut sfori în mână
Cum păpușaru-și are păpușa,
Frâie-nodate care-nchideau ușa și ușa.
Zăresc scena îngustă-n lumină,
Joacă
Nu sunt aici să plâng
Si nici ca să deplâng
Ci mai degrabă să te plâng
Vibrez gândind un gând
Că cei ce plâng sunt cei ce ies din rând
Cu ochi-nchiși văzând
Că de-i deschid lacrimi de
Stau la un bec, cu foaia-n față
Și mă gândesc cât poate fii de hoață.
Îmi fură cuvintele din pix, mi le înhață,
Le-așează între două linii, le învață
Ca eu să nu le uit din gând, îmi dă
Vine momentul când ajungi aproape de cer și urci. Închizi ochii și te desprinzi, pe pământ rămâi doar tu, corpul. Rămâi aici, spirit sus stă. Îl aduci inapoi, primești viață. Stai pe loc, vezi în
Trăiesc o lume ce-organizează haos
În care răul este luat de bun,
Și n-ai deloc repaos. Te liniștești pe fugă,
Nu te mai regăsești în naos.
Încerc să îmi pun barca
Pe-a valului motor,
Căci
