Poezie
Cânt de trubadur
poezii de suflet
1 min lectură·
Mediu
Cânt de trubadur
Și n-am să pot să-ți cânt iubirea,
In slovă de mărgăritar,
Căci graiul și-a pierdut menirea,
De trubadur zglobiu, sprințar....
Și nu mai pot să umplu stropii,
De apă vie și curată,
Nu mai pot ține pasul ploii,
Ce-adoarme-n parc ca altădată...
Ascult tăcut cum firul ierbii,
Renaște din natura milenară,
Și nu mai mă întrec cu cerbii,
Pădurilor d-odinioară......
Mă obosesc cernute gânduri,
Ce-aleargă pas domol de vară,
Și slove scriu, mă pierd în rânduri,
Ca un acord târziu de seară….
Și încerc c-urechea mea nătângă,
Să critic dalbe simfonii,
Mă-ncurcă un tic la mâna stângă,
Și zâmbetele de copii....
Mai am un colț senin de zare,
De el doar norii mă despart,
Și trainicile inimii hotare,
Nu vreau cu nimeni să te-mpart..
Doar pleoapele de vise grele,
Mai fac o simplă plecăciune,
Așa cum luna dintre mândre stele,
E sfântă rugăciune.......
Și doar lumina zorilor târzii,
A pus în ochii tăi, oglinzi,
Luciri de diamante atunci când vii,
Iubirea casta să mi-o vinzi.........
015
0
Iar în al doilea rând, ți-am citit textele cu plăcere, observ o sensibilitate brută, necizelată încă de cuvinte, măsuri și reguli. Nu e rău deloc, ceea ce exprimi prin scris își merită existența. Încearcă versul alb, e (și) mai facil. În rest, ține-o tot așa!