Poezie
***
2 min lectură·
Mediu
***
îmi îngheață mâinile
într-o suferință perfectă
într-un fel de moarte perpetuă
o sfâșiere prin cimitire pustii
e șase seara
luminile caselor s-au aprins
odată cu spaima din mine
cum o să mă întorc acasă
cu lumânări și flori?
ele trebuie să rămână aici
și pașii mei trebuie să se grăbească
- lasă prefăcătoria,
lasă prefăcătoria!
știm că ți-e teamă
tocmai de aceea te-am așteptat
lasă lacrimile, lasă spaima,
lasă jigodeala
noi suntem morți iar tu ești
o mincinoasă vie
minți și săruți lucruri murdare
apoi lucruri pure
ești un monstru de îndoială și nebunie
nu mai căuta disperată
echilibrul nu-l vei găsi printre oameni
crezi că dacă-ți iei doza de suferință
ești mai brează decât ceilalți?
crezi că te vei adapta
că te vor accepta?
ești de fapt o lindină
în părul unui câine
un nimic superb și rotund
și libidinos
fă cum vrei
și agață-te de ce vrei
tot una e
culcă-te cu o sută de profesori
culcă-te cu un catralion de femei
sau bărbați
nu contează
fă dragoste cu ei
și închipuie-ți că ești fericită
minte-te cât mai poți
citește Anna Ahmatova
și spune-i ahnatova
pocește orice nume dorești
pentru că îngerii n-au nume
ei vin la noi tăcuți și pașnici
și pleacă cu-n pumnal înfipt în piept
dar n-au nume și
cu siguranță asta-i face mai frumoși
lasă-te de facultate
și continuă-ți nebunia,sfâșierea
pentru că îngerii n-au nume
plângi și tu, rupe bucăți din tine,
otrăvește-te și nu muri.
002901
0