Nicoleta Jauca

Doamne, Dumnezeule!
Patetismul meu nu e justificat decât de imposibilitatea de a-mi gasi cuvintele!
Ce sa zic, si despre ce?
Despre clarviziunea divina a autorului, despre delicatetea sa sufleteasca? Despre minunatele comentarii de mai sus,despre cât am fost întotdeauna de miscata de viziunea masculina a tandretii (vorbesc de autor si de autorii comentariilor.......) Doamne, fa ca si fiul meu sa ma vada prin ochii poetului!
Si, în alt registru, îmi regasesc în aceasta poezie turbarea în fata inaccesibilului. \"Rien n\'est mieux dit que ce qui n\'est pas dit\". E ciudat ca-mi vine în minte tocmai à propos de acest motto exemplul unei nuvele de Camus, în care eroul, lânga sicriul mamei, nu pomeneste o iota despre durerea personala dar te face, prin descriere, sa sari pe pereti de exasperare, durere, tristete, neputinta...