Poezie

Triunghiul dragostei

1 min lectură·15 ianuarie 2009

Mediu

Ce mizer ar spune justiția,

Dar cum ar putea naște ea inhibiția,

Când valuri le-ametescă memoriile,

Precum vântul toate scrisorile.

Alegoria lor, profund mister

Ce-ncepe-a fi ușor inert,

Caci altfel n-ar mai fi pe cer,

Ci pământean, vis mort, stingher.

Oh, dragoste trează mereu,

Cum te naști din ea și mine,

Și-aluneci pe buze străine,

Crezând că-i bine, când e rău.

Toamna...toamna e anul lor

Când frunza se face covor,

În hol e ea,el în dormitor,

Și-s amândoi în ascensor.

Toamna cu nisip și stropi adormiți,

Absorbind tristețile lor...

Și marea ștergând tălpi de dor...

Ale amanților dezuniți.

Acum totu-i în picaj,

Decât varsta-și face bagaj,

Să-nainteze pe culmi inalte,

S-atingă vârful spre altă parte.

001.722

Nicolescu Bogdan. “Triunghiul dragostei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolescu-bogdan/poezie/1818519/triunghiul-dragostei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.