Poezie

Singuratatea mea

1 min lectură·25 noiembrie 2008

Mediu

Singurătate, tu mi-ești un mister prea cunoscut

Pentru unii doar...un regret că te-au avut,

Nu te-am plăcut mereu, dar te-am iubit

Și chiar ți-am pus un bob de vină,când m-ai întâlnit.

Cândva erai un moft al timpului ce țuruia,

Îmi plăcea prezența ta deși ochii-mi înmuia

Pe parcurs,am început să cred ca într-un zeu

Și-mi promiteam c-odată te voi gasi trofeu.

Am crezut în paradoxul tău înfricosator

Ce îmi croia în fiecare zi un pas de dor,

Un dor ce nu știam spre cine merge

Dar el mergea și își doarea ca pasul următor să lege.

Mi-s palmele crăpate, retina suferindă

De-atata timp de crez în așteptare în oglindă,

Trofeul tău nu mi-l găseam niciunde

Dar pasul încă-nainta ca sufletul să mi-l afunde.

Virginitatea egoului meu

Pe care maxim îmi doaream s-o pierd

Cu tine, doar cu tine mereu

Și iata gust din sânul tău

Fericirea mea-i trofeu

O găsesc, întrucât eu am crezut,

Timpul tot pierdut ce m-a durut

Se contrapune frumuseții ei ce m-a crescut.

001.534

Nicolescu Bogdan. “Singuratatea mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolescu-bogdan/poezie/1811650/singuratatea-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.