Poezie
Busola încheieturii poetice
1 min lectură·
Mediu
Știi că bucata de hârtie cu poezia ta,
Care cade-n hăul inimii mele,
S-a transformat într-un fir de praf
Pus pe lentila aparatului de diafilm
În care rulează o poveste noir.
De ce poezia urmărește buzunare goale,
Suflete goale, trupuri goale, parcuri goale?
Pentru că poate le reflectă mereu
Cerul plin, luna plină, ceașca plină,
Regăsirea totală, dorul plin, iubirea plină...
- Pleacă de langă lună!
Dar nu plecă, sticli acolo, ca poezia,
Ca firul de praf!
- Să nu te visez măcar!
Dar o visă întreaga noapte,
Așa cum n-ar fi fost, cum nu este!
- Rămâi...rămâi dar nu vorbi!
Și-a rămas cu tremur în tăcere,
Gata să zbiere într-un ecou de duminică brumară.
Cinci gutui, perfect puse la geam,
Murmurau către un nor de octombrie
Croșetau cu păienjeni mici,
Un parfum care aproape-i stinse țigara,
Ceasul i se facu o busolă lipită de încheietură
Iar nordul îi răspunse:
- M-am întors...
003
0