Poezie
Ceasornicarul caracalean.
1 min lectură·
Mediu
Când timpul a țipat furios
Ceasornicarul Caracalean,
Își puse monoclul sticlos
Și-l fixă direct pe cadran.
Mustațile îi răspundeau:
În acest oraș boem,
Eu te-opresc când vreau...
Eu iți sunt stapanul suprem!
Dar timpul, îi surase trufaș,
Mergând lejer în continuare,
Aduse devreme noaptea-n oraș,
Și-ncepu să se strecoare.
Văzând acerbul lui raspuns,
Reflectându-se pe cer,
Ceasornicarul a împuns,
Inimile lui de fier.
Convins că e biruitor,
Îl puse bine sub lună,
Îi privi ora imună,
Și se-mbătă de umor.
Dar timpul nu l-a iertat,
Cu pașii lui greoi,
Trecu peste el îngâmfat
Și ii spuse apoi:
Pentru că te-ai împotrivit,
Și-ai vrut să mă oprești,
Cu zece ani te-am îmbătrânit,
Și tot ai să mai primești.
Ceasornicarul mai întelept,
Cu părul albit de vreme,
Găsi că timpul curge-ncet,
Dacă-i rostești poeme.
Și-a rostit până ce timpul,
Tăcu, de cuvinte vrăjit,
În final, pierzându-și ritmul,
S-a oprit și-a adormit.
Pentru a nu-l trezi, ceasornicarul,
Citi tot restul vieții lui,
Cat e ziua și noaptea, tot anul,
Poema lui și-a timpului.
001.202
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nicolescu Bogdan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 170
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Nicolescu Bogdan. “Ceasornicarul caracalean..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolescu-bogdan/poezie/14008125/ceasornicarul-caracaleanComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.