Poezie

Cădere cosmică

1 min lectură·24 februarie 2012

Mediu

Unde marea se confundă cu cerul,

Respirația ta în valuri se-aude,

În briza ei se află secretul,

Timpul ne-oprește între secunde...

Atunci, încet in brațele mele,

Te desfaci în unghiuri obtuze,

Pătrund în infinitul din ele,

Când mă strigi apăsând pe buze,

Ne-aflăm undeva oscilând,

Unde dorințele se hrănesc,

Unde cuvintele nu mai răspund,

Unde doar trupurile vorbesc.

Ești la fel de clară ca luna,

Mângâiată de lumina ei,

Te răspândești ca furtuna,

Dar te aduni în ochii mei...

Ascultă fiorul dulce din suflet,

Cum gustă din carne sublim,

Se-mbată în interior un sunet,

Ce netezește pleoapa deplin -

Se desfată mirosuri sărate,

Cu izul cosmic îndepărtat,

Pe umăr, pe gât si pe spate,

Îmbrățișându-se treptat.

001.185

Nicolescu Bogdan. “Cădere cosmică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolescu-bogdan/poezie/14001692/cadere-cosmica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.