nicolae tomescu

Bietele fire de nisip pe care scoica le transformă. Țărâna din cap dă altele scrise și orale

O narațiune în care autorul dă dovada cunoașterii unor realități politice românești, în special cea legionară, începând cu 1938 și până la sfîrșitul războiului.
Pe undeva, citirea textului de mai sus, mi-a adus aminte de unele pagini din Delirul lui Marin Preda
Este un subiect generos. Îi urez autorului să-l disece cât mai mult îmbinându-l, așa cum a început, cu unele aspecte care țin atât de adevărul istoric cât și de imaginația lui

ci bietul om sub vremi- precum zicea cronicarul.
Era vorba despre un fiu al unui învățător ci nu al unui chiabur. Învățătorii ca și profesorii precum și inginerii medicii, avocații, etc, proveniți din vechiul regim, erau asimilați micii burghezii.
Pe la începutul anilor 60 situația s-a remediat.
În tot răul este însă și un bine. Dacă intra atunci la facultate Nuțu putea păți ca unii din foștii săi colegi, adică să ajungă pe la canal pentru manifestațiile studențești din 1956, toamna, în legătură cu revoluția maghiară

Toamna surprinsă în diverse ipostaze. Cel mai mult mi-a plăcut primul poem, cum acea pasăre se proiectează, în ochii cititorului, pe astrul nopții. La fel și contrastul dintre veranda nouă și frunzele uscate. Sună bine și cei doi termeni, mai tehnici, din strofa "stivuite în tractor".(Dacă ar fi fost vorba de o căruță sau un car n-ar fi mers,cred, termenul stivuit)
La ultimul ași avea ceva de cârcotit. În loc de "pe tarabele ruginite/mere roșii", după mine ar fi mers mai bine "pe vechile tarabe/mere proaspete"(S-ar fi rezolvat și problema silabelor, iar pe la noi tarabele piețelor sunt din lemn sau ciment deci nu se pot rugini). Este doar o părere a mea, la prima citire

Cu gînduri bune

frumoasă viziune asupra vieții și morții văzute ca un tot unitar.Este și o mostră de iubire față de părintele său
Mi se pare, poate greșesc, esta folosit excesiv cuvântul sare cu derivatele lui: ..sărat în sarea..., e sare e cerb..., sângele meu sărat..., în acizi și săruri

Mă bucur că textul de mai sus l-a inspirat pe Ion în compunerea unei tanka, e drept mult diferită de a mea.

Într-adevăr am oscilat între buchet și buchetul. Mi-am zis până la urmă că ete vorba de un buchet oarecare văzut de bunica, poate în vreo florărie.
De altfel scriind minipoemul nu m-am gândit să-i dau un titlu. Titlul putea fi doar Haiku. Scriind acest titlu credeam că voi atrage mai mulți vizitatori.(Am citit undeva că în marile redacții sunt angajați anume pentru a găsi titluri la articole)

Oricum, mulțumesc pentru atenția acordată.

Am considerat, și așa trebuie, că versul trei este pivot. El este în legătură cu ultimele două. Acele amintiri trezite de floarea presată se referă la o nesiguranță din partea lui, atunci, cu ani în uemă: va primi sau nu ființa adorată floarea? sau din partea ei: să primească sau nu? Gingășia gestului triumfă. Floarea este primită și păstrată cu sfințenie între filele cărții.Linia de cezură mă gândeam că poate fi înlocuită,de cititor. prin cuvântul "despre"
Cam asta am vrut să sugerez.
Mulțumesc și mai aștept să mă vizitezi

găsesc versurile de mai sus, cele legate de amintirea școlii, pline de sensibilitate dar și
am desenat un om
eram eu peste timp într-un vis de toamnă
singur și trist la margini de mare și cer
cu tine în gând

o frunză din drum
dispare dusă de vânt
iubirea-i stâncă

atât de diferite dar ceea ce le unește este rigoarea cu care au fost construite și frumusețea lor
Primul îmi aduce aminte de N. Grigorescu cu al său car cu boi.
În al doilea este bine folosit contrastul dintre chiciura ce precede anotimpului rece și semănatul de toamnă ce poartă în el viața holdei viitoare, iar în al treilea evocarea bunicii, care nu mai este, și belșugul din ziua recoltei
Felicitări

ce surprind realități ale toamnei, unele cu tentă umoristică (alintarea pe la mustăți a băutorului de must, ori gustul bun al pepenilor care-i face pe cei ce-i mănâncă să nu se sinchisească de privitori). Registrul se schimbă devenind mai serios când este vorba de descrierea naturii și apoi și mai serios cînd amintește lucruri grave precum fericirea adusă pe tanc. Celor 6 micropoeme cred că puteau fi puse într-o anumită ordine de la cele care te fac să zâmbești la cele în registru grav
Ultimul are un mesaj optimist, așa este și în natură, după ceața de dimineață aproape întotdeauna se instalează, în zilele e toamnă, vremea senină.
Nu-mi dau seama dacă titlul grupjului se potrivește cu conținutul

Într-adevăr traseul berzelor spre Delta Nilului, și mult mai spre sud, este în cea mai mare parte pe deasupra uscatului. Dar tot trebuie să treacă Mediterana. O fac pe deasupra Bosforului, Dardanelelor sau Gibraltarului( a cărui lățime este de peste 20 Km)
Ceea ce am descris eu este, poate, o întâmplare mai puțin obișnuită. Oricum și cel ce scrie poezie încearcă să surprindă lucruri mai aparte
Să revenim la barză. I s-a acutizat vreo durere mai veche, se rupe de stol și se așează pe catargul unei corăbi. (Poate fi și una grecească, din antichitate, pentru că și Herodot scrie despre migrarea berzelor)
Cele două versuri de la sfârșit pot fi interpretate personal. Marea, cu învolburarea ei, este, să zicem, frământarea sufletească care poate fi atât a berzei cât și a autorului. De aceea tanka este o poezie de suflet, cu metafore care trimit poemul departe de realitate. Este un poem îndreptat spre interiorul ființei
Poemul Tanka nu se aseamănă cu haiku-ul în care realitatea este în direct. O tanka poate spune o poveste în care mirajul, trăirea, dragostea se împletesc într-o lumină deosebită
Din pagina mea nu puteți învăța prea multe. Sunt și eu la început. Sigur veți găsi și pe acest sait, în direct sau la Biblioteca virtuală, poeți de la care să învățați. Vă urez succes.

pentru analiza atentă a micropoemului.
Dar, cred că barza putea fi undeva și mai jos pe catarg, pe una din grinzile orizontale ce susțin pânzele. Însă numai de acolo, de sus, poate scruta până departe, adică privi foarte atent, marea.
Întotdeuna intervenția Dv.îmi lămurește câte un aspect la care poate nu m-am gândit ori nu l-am înțeles. Și pentru asta vă mulțumesc.

Cu cele mai bune gânduri

în alte povestiri publicate pe acest sait autorul vorbește despre predicatori ce au dus Cuvântul Domnului în locuri îndepărtate din Africa, ori despre creștinarea unui musulman în Serbia etc. de data aceasta povestea este despre predicatorul Lcas care împrăștie adevărurile Noului Testament militând pentru întoarcerea la practicile creștinismului timpuriu.Desigur, Biserica Catolică se opune. Lucas și adeptul său Nicolas suferă de bună voie, pentru credința lor, arderea pe rug.
Povestirea este o părticică din istoria protestantismului care prin ruperea sa de Biserica Catolică a dat naștere, în afara reformei lui Luther, și altor confesiuni creștine.
Mi s-au părut remarcabile și unele descrieri de natură

chiar de-or fi fără pereche
una-i floare la ureche

de mai multe ori pe această pagină: munca de elaborare a unui haiku dă autorului anumite satisfacții.
Satisfacțiile sunt însă umbrite de îndoieli. Cea mai frecventă: cum va fi privit produsul muncii de către cei cărora li se adresează?
Interpretarea celor 17 silabe de către o persoană avizată, Bia, chiar m-a emoționat. Mi-am dat seama că micropoemul a putut deschide noi orizonturi de gândire.
Mulțumesc

Da, într-adevăr pozele 4, 5 și 6 precum și cea de la sfârșit puteau lipsi, dar îi supăram pe cei din depărtare, care-mi sunt apropiați, și care au dat semne că le-au văzut. În celelalte imaginea mea se pierde, cred, printre ceilalți turiști.
Ași fi putut, și așa am vrut la început, să povestesc despre miturile și legendele referitoare la Altarul din Pergam, Poarta Iștar și la celelalte obiective din muzeu dar mi-am dat seama că alții au făcut-o mult mai bine decât aș face-o eu acum. Cei interesați pot da clic pe Google ori pe alte motoare de căutare.
Pregătirea pentru postare și postarea propriu zisă au durat câteva ore bune. Nici aparatura nu este prea performantă. Mă mir și eu cum de-am reușit.
Mulțumesc pentru semn și evidențiere

Dacă până în 1946 Provincia autonomă Kosovo și Metahia, a fost "prvincie" otomană și până în 1974 a aparținut Iugoslaviei, pe rațiuni necunoscute publicului larg, armatele NATO au sprijinit cu specialiști și tehnică militară separatiștii. Sentimentul național sârb a suferit amarnic, poporul neuitând faptul că la 15 iunie 1389, boierii sârbi, în luptă cu Imperiul Otoman au semnat actul de naștere al unui popor,
Nu cred că e numai o greșală de tastare(în legătură cu 1946)
Și apoi la Câmpia Mierlei cneazul Lazăr, cu ai lui boieri, ajutat de ostașii trimiși de Mircea cel Bătrân, nu avea cum să semneze actul de naștere al poporului sârb. Acesta era demult format (ca dovadă avea oaste). Acum teritoriul locuit de acel popor a trecut sub stăpânire otomană (pașalâk)

Acel domn Gălăteanu, cu nume ușor schimbat, nu făcea meditații sistematice, ca azi. El vroia doar să ajute. Copiii acelor vremuri învățau singuri, fără meditatori. Mi-aduc aminte că doar cei ce aveau nevoie de matematică mai apelau la meditații la unele capitole pe care, deși le-au învățat, nu le înțelegeau pe ici, pe colo. Elevii de la clasele mici mai apelau la elevii de la clasele mai mari contra unor sume, sau servicii, modeste. Dar elevii ce proveneau din rândul "micii burghezii"( funcționari,medici, profesori, învățători etc) intrau foarte greu la facultate. Ei puteau ocupa doar 25% din numărul de locuri iar fiii de muncitori și "țărani săraci" și "mijlocași" 75% După 1960 această discriminare s-a mai atenuat
Vă mulțumesc pentru urmărirea atentă și continuă a postărilor mele