nicolae tomescu

oglindă se admira într-o baltă

de dicat = dedicat

una din perceptele budiste este: "să nu luăm nocio viață" (în mod explicit se includ și țânțarii)
Sigur că cel ce a strivit un țânțar ratează apropierea de "iluminat" și nu poate nicidecum ajunge în Nirvana

Dle Miclăuș
m-am cam speriat când am citit malformații gândindu-mă, pe moment, că în scrierea de mai sus ați descoperit ceva anomalii congenitale.
Nu cred că este greșit gramatical cel ce-l înlocuia. Dar parcă nu sună bine. O să fac acolo o schimbare și o să fiu mai atent altă dată. Vă mulțumesc și vă mai aștept.
Dle Darie.
Au existat acele privilegii, asta n-ar fi fost poate așa de grav, dar, în același timp, unii, fără nicio vină, au fost discriminați.
Noroc este că această situație a durat mai puțin de un deceniu până ce lupta de clasă s-a mai „tocit”.
Detaliile, cred, ne fac să înțelegem mai bine spirtul unei epoci.
Vă mulțumesc și Dv. Pentru urmărirea constantă a încercărilor mele

sunt trei burdufuri și o formă de burfuf

Un țânțar, nervos și foarte
Slab de constituție,
În zadar vrea să ia parte
Și el la discuție.

Când scriem ceva, chiar și numai din imaginație, trebuie să ne documentăm și să folosim termeni adecvați.
Oare au fost bine, sau acolo unde trebuia, folosiți termenii :
- Liturghie
-Preasfântul
- confesor
- congregație
- Deuteronom ( o fi greșală de tastare Deuterom!)
- Liturghie
Nu este cazul să explic termenii de mai sus, pot fi găsiți în orice Dicționar al limbii române sau în unul bisericesc. Dacă scriem despre... trebuie să ne documentăm despre...
În altă ordine de idei: Chiar și un ateu când scrie, să zicem, despre Spovedania în Biserica ortodoxă,trebuie să știe cum se desfășoară și care sunt etapele acestei Sfinte taine.
Și Damian Stănoiu când a scris, în romanele sale, despre Cinul călugăresc, criticându-l, era bine documentat. Nu mai vorbesc de T. Arghezi

E drept, este cam lungă, și poate greu de urmărit, povestea asta despre Nuțu, care începe cu frageda sa copilărie și, iată, acum(în ultimele episoade) este în armată. Aici va fi punctul de cotitură care îl va propulsa pe alte coordonate ale existenței. Se vrea, povestirea, nu numai o investigație a vieții lui ci, pe cât posibil, și a epocilor pe care le-a parcurs.
Mulțumesc pentru atenția constantă cu care urmăriți aceste episoade care fac parte dintr-un tot unitar

era o lume aparte în care totul părea că funcționa datorită rutinei, în care nu se gândea prea mult, regulamentele păreau imuabile.
Totuși,ca peste tot, oamenii erau diferiți, trăsăturile lor de caracter funcționau îmblânzind regulamentele sau, dimpotrivă, făcându-le de nesuportat

doar câteva exprimări greșite și unele chiar lipsite de logică(după opinia mea)
- Tot la Prundu fusese Mihai fost și viceprimar
- ...era faptul că între membri ai cenaclului era un profesor...
-... erau ulterior expuse la un panou din sală de la Căminul Cultural.
- ...să-și acopere genunchii dezveliți până foarte sus....
- Mihai a rămas cu motorul oprit
-... avea o fire mai boemă dar avea carte puțină.
Sau nume de instituție scris greșit: Comitetul Educației Socialiste și Culturii ( corect: Comitetul(județean, raional, etc) de cultură și educație socialistă

cu puterea ei, a însoțit o părticică din viața tânărului Marian.
Este perioada în care acesta ajunge la maturitatea deplină însoțit de Dragostea vieții lui.
Finalul este unul fericit dar, cel puțin eu, am și un mare regret, n-o să mai găsesc, săptămânal, minunata poveste cu întâmplări petrecute în diverse medii, de la cel academic până la cel al oamenilor simpli ce-și desfășoară activitatea într-un mediu nepoluat de relele inerente societății moderne

este instrumentul cu care se aplică ceara topită pe ou încondeindu-l

Uriașul animal marin confundat de Sindbad cu o insulă a fost într-adevăr un animal fantastic.
Morunii ,ori poate nisetrii, la a căror capturare a asistat Nuțu, erau niște exemplare obișnuite atunci prin anii 60 ai secolului trecut. Nu știu acum, după construirea barajului de la Porțile de Fier care le mai este soarta. Cum vor mai trece acești sturioni spre izvoarele Dunării să depună icrele, și cum se va mai întoarce puietul în Mare?
Da, să-I mulțumim.
Adevărat a Înviat!

cu a ei putere, face ca dragostea curată să fie împărtășită de ambii parteneri, o dragoste frumoasă îmbinată cu preocupări serioase, științifice.
Naratorul se străduiește, și reușește, cred, să ne convingă că nu este doar o dragoste declarativă ci una mult mai adâncă bazată pe respect reciproc O ascultam atent, sorbind-o din priviri. Când se oprea din povestit mă privea și mă strângea mai tare de braț, vrând să mă asigure că e tare fericită.
Putem afla, cu aproximație, și perioada în care are loc acțiunea. Tramvaiul brașovean a avut o perioadă relativ scurtă de funcționare între 1987 și 2006.

în mai bine de doi ani a fost destul timp pentru întâmplări ce, putem zice, defineau acest segment social în care, fără voia lui, se afla personajul.
O privire retrospectivă,oricât s-ar vrea de echidistantă, nu poate fi lipsită de o anumită doză de subiectivism.

Se pare că cele două evenimente ce se anunță, simpozionul despre misteriosul eveniment cosmic și probabila promovarea ca asistent universitar, îl vor propulsa pe Marian pe alte coordonate ale deveniri sale profesionale.
Totodată acestea îl vor apropia de marea sa dragoste.
Încercarea Mariei de a-i intra, oarecum, în viață, prin violarea corespondenței este sortită eșecului.
Cele înserate în episodul de mai sus pregătesc, și ele, un deznodământ ce mi-ar plăcea să fie fericit

pe lângă alcoolici și catolici, iarna pe uliță copiii:
Se-mping si sar râzând;
Prin zăpada fac mătănii
Vrând-nevrând.

ce mi se pare scris într-un ritm alert deoarece în spațiu destul de restrâns sunt descris mai multe situații: boala lui Marian care se dovedește până la urmă a fi determinată de o trecătoare nevroză ipohondrică, vizita inopinată a Mariei la Observator care ne descoperă o parte din zbuciumul ei sufletesc, vizita Adelinei la spitalul din Cluj care confirmă sinceritatea dragostei lor și, în sfârșit, totul se termină cu bine.
Desigur că situațiile descrise vor ajuta la desfășurarea pe mai departe a poveștii de dragoste ori la alte întâmplări ce vor avea legătură cu realități terestre ori cu unele din spațiu cosmic

ce interpretează, fiecare, în mod personal, acea frumoasă tradiție japoneză Hanamy
În primul poem călătoria, acum spre sfârșit, și florile de cireș ce-și pierd petalele le asociez cu parcurgerea unei vieți umane. Toate aceste lucruri sunt atât de naturale încât nu pot avea loc regrete
Al doilea, după părerea mea, exprimă optimism. Cel drag se va întoarce. Timpul este de parte lui, precum este și cu Takizakura- cireșul milenar
În al treilea asocierea dintre efemer și etern ar părea paradoxală. Dar, nu este ținând seama de vechimea tradiției și, mai ales, de perenitatea și vârsta matusalemică a unor exemplare
Al patrulea și al cincilea se vor, și sunt, o descriere a acestei frumoase manifestări
Cele două de la sfârșit fac o legătură între prospețimea florii de cireș cu pruncul mamei și cu o nouă viață ce va apărea, în acest context, ce a unui pui de mierlă.

Dar ceea ce impresionează, în mod deosebit, este strădania Biei de a ne face să înțelegem geneza și spiritul artei nipone prin referințele de la sfârșit. De data aceasta și prin răspunsul la un comentariu.

numai ața mămăligii
se mai află-n fundul pungii