nicolae tomescu

a migranților ce emană, alături de compasiune, mai voalat, îngrijorare pentru soarta civilizației europene.
Obloanele trase, biberonul, bocancii fugarului, țipetele din cort, bucata de pâine, toate acestea vorbesc de la sine.

cadru natural feeric, declarații de dragoste, planuri de viitor.
Kromia și Adoris sunt fericiți.
Ce pot să-și dorească mai mult ?

ceea ce n-au reușit Hunii prin sec IV, Arabii în sec VIII, Turcii prin cele două asedii ale Vienei, de a cucerii Europa de Vest, sunt pe cale să o facă acum alți asiatici prin migrarea și acceptarea lor în acele locuri și, mai ales, prin explozia lor demografică aci.
Sigur, acțiunea umanitară, de a-i ajuta pe cei năpăstuiți de războaie distrugătoare, este salutară fiind un atribut al democrației și al învățăturii creștine de a-ți ajuta aproapele.
Dar să ne gândim și la revers, unii dintre aceștia, stabiliți în democrațiile apusene, poartă cu ei germenii antidemocrației : intoleranță religioasă, umilirea femeii etc.
Problema, cred, fiind foarte serioasă, trebuie să stea în atenția oamenilor politici, aleși pentru a apăra interesele popoarelor din marile democrații și care trebuie să gândească, până nu este prea târziu, cu foarte mare seriozitate la viitorul Europei și a civilizației ei.
În puținele lui cuvinte tistihul-haiku atinge un subiect ce trebuie privit cu maximă seriozitate

Vă mulțumesc domnule Rodean pentru prezența Dv. pe această pagină și, mai ales, pentru luminița ce face ca textul să fie mai vizibil pentru membrii site-ului.

Toate cele bune!

Apus cu fugari
peste crucea picată
trece un vultur

Am stat o vreme și am meditat.
-Fugarii să fie cai?să fie dezertori?
- De unde a picat crucea? de pe coroana din stema Bavariei așezată undeva foarte sus?
- Ce semnificație să aibă acel vultur? Zboară el pe unde a fost acea cruce?
Ar fi nevoie, sigur că vorbesc în nume personal alții poate înțeleg, de o notă explicativă. Poate că pentru un autohton al Bavariei, nu.

Altfel se văd bine cele două planuri iar topica este cea a haiku-ului

că minipoemele mele ajung să transmită emoție până în Bavaria, sigur că și pe acolo o să înceapă a cădea frunze iar pruncii și bătrânii o să le perceapă în mod diferit.
Și mă mai bucură faptul că sunt un prilej ce trimite spre reflecție.

Să aveți o toamnă frumoasă în acel Freistaat.

Dle Darie, nu trebuie să vă simțiți în nici un fel îndatorat. Eu trebuie să vă fiu recunoscător că mi-ați trimis cartea, despre care pot zice că m-a fascinat.
Vă mulțumesc și pentru faptul că acelui nepot al meu, datorită cărți dv, i s-a deschis gustul pentru literatura de bună calitate.
Și ție, Bia, îți mulțumesc că ai intrat pe această pagină și ai apreciat pozitiv încercarea mea de a face cunoscute, pe site, povestirile dedicate copiilor scrise de dl.Darie

Cu gânduri bune pentru amândoi

Bebelușul din poziția lui, culcat, zâmbește frunzelor ce le vede căzând. Dacă este sănătos va fi interesat de tot ce vede în jur.
Bătrânul se gândește, așa cum zici, cine știe dacă voi mai vedea și la anul această imagine.
Am încercat să reprezint toamna așa cum se vede ea la două vârste total diferite.
Dacă puteam să-i bag pe amândoi într-un singur poem, de asemenea factură, aș fi făcut-o
Mulțumesc de trecere. Chiar îți simțeam lipsa de pe site.

Cu gânduri bune

nota explicativă (referințe)este o adevărată lecție despre istoria, geografia, arta, chiar și despre obiceiuri culinare, ale unei părți din insulele nipone. La început, citind, aveam impresia că tocmai te-ai întors din acele locuri și ne povestești cele aflate
Este interesantă, mai ales , călătoria în timp în perioada Edo, ce cuprinde perioada de izolare a Japoniei dar și cea de deschidere spre Europa, la care Șogunul, de voie, de nevoie, va trebui, în cele din urmă să consimtă.

Fotografia pentru cele 31 de silabe ale primului poem îmbină perfect tradiția ( acoperișul gării ), cu modernul(trenul electric)) dar și cu respectul pentru natură( pentru că nu se observă nicio intervenție a omului în frumosul peisaj din fundal) . Aceste trei aspecte sunt caracteristice poporului japonez și au devenit și o politică a statului ce a propulsat Japonia printre cele mai dezvoltate țări ale lumii. Iar versurile sunt reflectarea unor gânduri ale autoarei
Tot astfel de gânduri, în spirit nipon, sunt reproduse și de cel de al doilea poem, un haiku, ce mi se pare desăvârșit

cred că faceți o confuzie între două persoane care, în afară de nume, n-au nimic în comun.
(Vezi biografia înserată pe prima mea pagina personală web.)
Dar asta nu mă împiedică să fiu atent la aparițiile editoriale consemnate pe acest site așa că voi urmări, și eu, după cum zicea domnul lect. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi, în prefață,"rezultatele demersului(dv.) de documentare". Dacă, bineînțeles, vor apărea și pe acest suport virtual.
M-ar interesa cum a reflectat presa acelor locuri, cea românească și maghiară eventual și săsească, evenimentele cruciale ale istoriei națiunii române din a 2-a parte a secolului XIX și prima partea al celui următor.

Cu cele mai bune gânduri.

În articolul de mai sus autorul înserează doar prefața și postfața cărții, ambele scrise de cadre didactice universitare.
Pentru o citire mai ușoară a textului cred că numele ziarelor enumerate ar fi trebuit scrise cu caractere aldine (îngroșate) iar citatele cu italice (aplecate)
Oricum, finalizarea acestui periplu în presa de investigație hunedoreană, prin apariția editorială semnalată, este un fapt meritoriu ce, sigur, va completa istoria presei scrise românești.
Felicitări

Nu numai lipsa fondurilor, ce se face din ce în ce mai simțită, dar și războiul ce se apropie cu pași repezi, se opun definitivării planurilor arhitectonice ale regelui Agatos. Acesta conștient de faptul că "atunci când armele vorbesc muzele(artele) tac" ( inter arma silent musae) se pregătește intens pentru un război de apărare. Viteazul Adoris va fi unul dintre vajnicii apărători a patriei sale adoptive.
De bună seama că implicarea lui în apărarea cetății îi va apropia și mai mult pe cei doi îndrăgostiți.

scurt, simplu, despre niște amintiri personale de demult.
Pentru mine a deschis o fereastră spre acele timpuri. Mi-aduc aminte de apariția Ghepardului la noi, prin 1960, și știu că am intrat cu greu în posesia cărții. La filmul cu același nume cu Alain Delon și Claudia Cardinale biletele se dădeau și pe sub mână.
Și vechile scrisori, cu conținutul lor, așa cum e prezentată una în textul de mai sus, pot defini cu destulă exactitate, o epocă

citind textul, că nu este greu să devii epigramist, chiar unul publicat în antologii. M-ar fi atras, cred, să aparțin acelei bresle și avantajul pecuniar precum în acea problemă de viață și de moarte.
Și apoi nici nu trebuia să am norocul lui Fanache Porumb că doar mă pricepeam la numărat silabe, poate că și la pus accente, la tot felul de rime, ori la descoperit niscaiva poante prin vecini sau prin ziare. Problema era doar ca și alții să-și dea seama că sunt priceput în al de astea .
De abia într-un târziu am văzut încadrarea textului și subtitlul.
Așa că... o mare decepție.

Și acum, lăsând la o parte gluma, declar că mi-a plăcut ideea și realizarea ei prin acest text savuros

Încântat că ți-a plăcut.
Plină de simțire completarea ta.
Sper ca acele proiecte ale Biei să nu fi devenit istorie și într-o bună zi să continue.

Sophia:
Da, s-au dus și cele din Sânandrei, din Cărpiniș, Cărani dar și cele din Cristian, unde este o comunitate puternică de a lor, și odată cu ele trece și timpul. Succes în pictură.
Viorel:
Se risipesc ei puii de-o vară dar se reîntorc în aprilie următor. Ca și pe oameni îi recheamă locurile natale. Și aceste locuri, cum bine spui, sunt perene.
Vă mulțumesc pentru oprire și interes

Cu gânduri bune

ultima propoziție se va citi : Iar ultima strofă pare un avertisment pentru cei ce n-au în dreptul inimii Coranul

citind am pătruns într-o altă lume, cea a nisipurilor pârjolite de soarele nemilos, populată de oameni cu o credință de neclintit.
Iar ultima strofă pare a fi un avertisment pentru cei ce n-au <în dreptul inimii Coranul

parcă desprins dintr-un film de epocă: intrarea caravanei de cămile în cetate, regretul nefericitului bogătaș persan Arbatis pentru creditul pecuniar acordat regelui Antaliei și, în fine, pregătirea războiului a cărui unic scop va fi, din partea agresorilor, strângerea unor imense bogății.
Toate acestea sunt credibile datorită unor descrieri realiste ce ne poartă prin acea lume.

nu doar la "singur cuc" ci și la credința populară că această pasăre prezice primilor ascultători câți ani mai au de trăit. Fiind bătrâni rar le mai cântă cucul
Mulțumesc pentru atenție