nicolae tomescu

al 50-lea, pune capăt fermecătoarei povești a cărei desfășurare are loc pe insulele anticei Elade.
Citind primele capitole eram convins că este vorba de un roman istoric, a cărui acțiune se petrece în epoca de maximă înflorire a a Atenei, în timpul lui Pericle. Descrierea atât de realistă a șantierului naval, a transportului și a comercializării pinilor ca materie primă, a muncii sclavilor, a armatorului Atridas, mi-au format această convingere.
Dar, nu, acțiunea alunecă încet-încet în afara unui timp real fiind vorba de regi, regine, prinți , prințese. Este un basm, mi-am zis, un basm care respectă și unele realități, ale acelor timpuri și locuri, prin descrierea templelor, a amfiteatrelor sau a porturilor din care plecau sau soseau încărcături de preț. Și atacurile perșilor asupra polisurilor grecești ne aduce aminte de realitatea războaielor medice.
Dar, ceea ce cred că dă adevărata valoare acestei scrieri, pe lângă descrierile de natură sau a frumuseților create de om, este prezența unor sentimente umane, patriotismul, într-ajutorarea sau, dimpotrivă, trădarea. Călătoriile pe mare, împănate cu spiritul lor de aventură, sunt și ele la loc de cinste. Pe toate le găsim, judicios dozate, în aceste pagini.
Dar mai presus de toate este mereu prezent sentimentul dragostei care învinge obstacole ce la început par insurmontabile.

Un imn închinat dragostei părintești.
Bietul tată trăiește doar cu speranța revederii, așteptându-și fiul.
Tonul trist, melancolic, exprimă durerea nefericitului părinte.
Este prezentă și speranța ca Zeii să înfăptuiască o minune care să-i bucure inima neclintită în dragostea lui pentru copilul pierdut
Credința lui, într-o minune înfăptuită de zei, este până la urmă răsplătită din plin.

Acest sentiment omenesc, al dragostei pentru copii, a însoțit omenirea în cursul istoriei sale.
Colindele ce le auzim astăzi despre nașterea Copilașului trimis de Tatăl, pentru a mântui lumea, scoțând-o din urmările nefaste ale păcatului originar, mențin trează speranța creștinilor în recâștigarea acelui Paradis pierdut.

Folosesc prilejul pentru a vă transmite tradiționalul: Sărbători fericite

aceasta, ca-n povești, cu fulgi mari, ne ia prin surprindere și ne emoționează.
Privind-o întrerupi orice altă activitate.
Scriitorul îndoaie doar colțul foii să știe unde a ajuns cu povestea, deocamdată cuvintele îi rămân în călimară sau între creion și hârtie.
Versurile parcă ne spun că nu doar cei cu har poetic sunt surprinși de frumusețea fenomenelor naturii. Ei doar atrag atenția.

acel tânăr aventurier plecat pe mare cu gândul de a se umple de glorie cu orice preț, se întoarce pe meleagurile natale. Este un alt om ajuns la maturitatea gândirii și mai ales a acțiunii pusă în slujba binelui. Această transformare se datorează și dragostei curate ieșită biruitoare.

timp frumos, senin.
Cam așa am gândit după după ce am parcurs acest episod. Senin pentru toți, pentru Agatos care întrevede posibilitatea recâștigării țării, pentru Adoris care-și reîntâlnește prietenul, acum în postură de rege, și sigur se va întoarce în patria sa, pentru Kromia care deși departe de țară este mult mai aproape de împlinirea visurilor ei, pentru cei doi copilași care vor putea trăi alături de tatăl lor.
Este deznodământul acestui lung basm care ușor ar putea fi transformat, după părerea mea, într-n monumental roman istoric.
Dar, deocamdată autorul prin acel Va urma ne anunță că ne va mai spune și alte lucruri interesante

Pare a fi un scut fragment dintr-o proză mai extinsă. Dacă este așa ar fi trebuit, cred, specificat lucrul acesta( fragment de roman , nuvelă, povestire)
Iată și câteva exprimări cel puțin confuze:
- În cameră erau patru paturi, în doar unul era ocupat...
- Se uită înspre sat, după Villy, dar era pustiu.
- Dat fiind meseria să, Hildebran era mai ...
- așa că se răzgândi în timpul mișcării și ca să nu pare că se oprește...

Pot fi simple greșeli de tastare, dar sunt prea multe pentru un text atât de scurt

doar câteva gânduri în urma unei vizite la unul dintre marile mall-uri ale orașului. Copiii vroiau iar părinții, ori bunicii, chiar le cumpărau de toate. Este o schimbare în bine față de trecut, mi-am zis. Nu ca cea care am sesizat-o în într-un mini poem postat anterior, vremurile s-au schimbat
Mulțumesc pentru intervenție

este descris frumos "spectacolul mării" cu "șirul de minunății" precum și întâlnirea celor doi copilași cu tatăl lor. Providența, acel plan divin pentru întreg universul, ca și pentru fiecare om în parte, a făcut posibilă acea întâlnire. Și dragostea celor doi tineri transpare din gesturi simple

M-a impresionat textul de mai sus. S-ar putea ca și datorită semnificației zilei de azi.
Descriind,
- prin personificare, unele elemente din natură precum vântul, trandafirii agățători, floarea, frunza etc.
- luciditatea mamei, boala și moartea ei,
- precum și succinta incursiune în istorie din cele mai vechi, cât și mai noi, timpuri până la atenționarea actualului președinte.
Menționându-le, ați adus în atenție unele elemente care, alături de altele, intră în noțiunea de patrie, patrie pe care cei mai mulți o respectă și o iubesc

de până acum, găsim, chiar la început, o frumoasă descriere a mării în noapte: Marea suspina larg în miez de noapte cu un murmur necontenit, cu valurile unduind în lumina luceferilor de pe cer...
Dar, la câteva aliniate mai jos, mi se pare neverosimilă precizarea: au reușit să ajungă în largul mării de unde țărmurile se vedeau micșorându-se și unindu-se cu...
Cred că, dacă luceferii puteau face, cu greu, vizibile valurile din apropiere, noaptea nu se pot vedea țărmurile unindu-se continuu cu linia întunecată a orizontului
Desigur, dacă autorul consideră că am dreptate, poate face ușor îndreptarea (avantajul textelor din spațiul virtual)
Mi-a plăcut și descrierea incendiului văzut de pe mare, și redarea gândurilor personajelor ce-l priveau

când teiul, atât de mult iubit și cântat de poeți după modelul Celui nepereche, își pierde frunzele după ce mai întâi a rămas fără mireasma florilor. Rămâne, totuși, speranța reînvierii.
Mi-a plăcut mesajul transmis de cele 17 silabe

Da, episodul vrea să arate niște realități care azi ar putea stârni surâsuri, dacă nu chiar râsete sănătoase. Pentru cei de atunci, implicați, reacția era privitul stemei, a tabloului de pe perete și a negrului de sub unghii ( se mai făceau și bancuri care circulau sub protecția anonimatului)
Cred că este bine ca unii să ne aducem aminte iar alții, cei mai mulți, să afle

Pare a fi fost un eveniment deosebit lansarea acestei cărți.
Ați omis să ne spuneți editura la care a apărut această carte ce este una de citit și dat mai departe.
Informația ar fi fost necesară pentru a afla modul de a intra în posesia ei sau a o căuta, mai ușor, la vreo bibliotecă județeană sau universitară

Mi se pare a fi un poem ermetic ce cuprinde câteva simboluri: adaosul norului negru pe la mijlocul porții, pulsația orașului sub țeasta țuguiată, trecerea trepidantă prin secunda... coroana de sfinx
Frumusețea poemului constă, cred, în descifrarea simbolurilor lucru pe care voi încerca să-l rezolv.
Pot fi, tot după părerea mea, și rezolvări multiple.

în tabăra perșilor.
Mai vechea noastră cunoștință, prințul Kirvan, nu-i mai poate pedepsi pe apărătorii Atalyei, cei care l-au oprit atâta timp la porțile cetății și nici să-și pună în aplicare planurile cu privire la preafrumoasa prințesă Kromia și al bătrânului ei tată.
Nu aș fi folosit în ultima frază termenul de păgân care este de origine latină. Aceștia( paganii) erau locuitori ai satelor (pagii) care au opus rezistență acceptării creștinismului. Ca și astăzi țăranii acelor timpuri erau mai refractari( decât orășenii) la nou.

Cu plăcerea lecturii

Autorul, și de data aceasta, se dovedește un bun povestitor al unor situații pline de suspans. Mijloacele de înfăptuirea planului evadării din cetatea asediată, pentru a salva vieți, este dus la îndeplinire pas cu pas. Cu mijloace simple povestitorul creionează, în această acțiune pe soldatul credincios, bătrânul Meneus, pe eroul principal, Adoris, în dubla lui ipostază de oștean și de îndrăgostit, bunătatea frumoasei Kromia datorită căreia sunt salvați cei doi copii, înțelepciunea regelui Agatos.
Și de data aceasta autorul parcă ne-a transformat în spectatorii unui film de acțiune sau chiar în participanți la acea acțiune.

Sigur, suntem foarte diferiți de japonezi.
Dar mie îmi place concizia din poemele lor.
Încerc să și compun în acea manieră, ca un respiro, în timpul tastării sutelor de pagini de proză.
Ei (japonezii) nu admit greșeli de niciun fel (nici măcar de tastare) Asta și din cauza religiilor la care au aderat de-a lungul istoriei. Noi suntem îndemnați, de a noastră, să iertăm greșiților noștri. Ceea ce în istoria lor, de multe milenii, la un moment dat erau virtuți ( harachiri - seppuku, Kamikadze) la noi erau considerate păcate capitale. Azi situația s-a mai schimbat, tot mai mulți trecând la creștinism (de diferite rituri)
În micro poemul de mai sus, construit după model nipon, am vrut să arăt niște realități de la noi. Am reușit, sau nu, n-am de unde ști. Am aflat însă, ceea ce am băgat și eu de seamă, că din grabă(bat-o vina!) am tastat greșit un semn.
Fii mai atent că chiar și în scurtul com, de deasupra, ai cam apăsat cu gândul aiurea vreo câteva taste.

în com. anterior că am făcut o greșeală de tastare.
Precizările despre Kioka sunt bine venite dar nu despre ele era vorba în textul de mai sus ci de 7 versuri în care arătam că azi nu mei este ca pe vremea lui Coșbuc când a scris celebra poezie. Ceata veselă de copii acum este înlocuită de un grup de babe. Este o realitate a satului românesc despre care se pot spune multe, dar nu este cazul acum și aici.
M-ar fi interesat dacă cele 7 versuri se apropie cât de cât, sau deloc, de ăst gen de poezie.
Sigur, o să mai citesc texte, consacrate, de factura asta, când am timp, ca să mă lămuresc singur
Oricum, mulțumesc pentru prezența pe pagină

știința mea kioka este un poem de sorginte niponă, mai precis o tanka ce are o tentă veselă, precum cele mai multe senryu-uri.
Da, acum observ că am tastat greșit kioko în loc de kioka
Dar nu văd rostul acestor întrebări

Întâmplări amuzante parcă am fi, păstrând proporțiile, în D`ale carnavalului. Și aici găsim un comic savuros datorat neînțelegerii de către cele două personaje a situației de fapt, ceea ce duce acțiunea din surpriză în surpriză, din încurcătură în încurcătură. Aduce a Caragiale și precizările cu privire la adresa Gabrielei Dochia.
Textul, după părerea mea, are toate atributele unuia umoristic.

Felicitări