Botezul înșeptit

În memoria mamei

Am sădit un ram

plăpînd de verde

ce era

smuls cu zorii

dintr-o salcie

în plîns

cu plînsul rîului.

Pămîntul bucuriei

din care

i s-au înviorat rădăcini

nu a fost al meu-

cum și viața

cum și sufletul

îmi aparțin

doar cu împrumut

pentru cîteva anotimpuri.

Ramul creștea

străjuit în vederi

de mi se-nvăpăiau

undele zilelor

în care stăteam

adevărat.

Și-ntr-o primăvară

cu must dulceag

de-nmuguriri deschise

ce de aripi,

ce de cîntece!

se revărsau

peste marginile cuiburilor

peste coamele caselor.

Vocea de sarbătoare

a bietei mame

din duminicile

sfintelor Florii-

pînă s-o ia bătrînețea,

mi-a făcut zicere

de am ridicat

ființa mîinilor

la înazurita grădină

a mlădițelor

consacrate altalelor.

Și am primit

botezul înșeptit

al luminii luminiilor

din înfrunzire.