Poezie
Uitare
1 min lectură·
Mediu
Zbuciumul vântului
îmi răvășește gândurile
sub cupola nopții; punct de plecare
în uitare
privesc marea
albind insinunat stâncile
tot universul depinde de vuietul
și de nesomnul ei
împovărat de prea multă memorie
și teama că va ucide
tăcut mă așez la umbra unui lotus
mă uit lung în larg
cum amintirile cu tine se scufund
precum corabiile-n derivă
o deposedare de stări
mister înalt și adânc
speranță spulberată-n albastru
încet
cât mai încet, dar sigur
o renunțare totală a timpului cu tine
precum pasărea ce zboară
pentru a-și părăsi umbra
mestec tâmp frunza de lotus
oferind o mare absență
într-o crispare nepricepută
nu pot asculta ecoul unui val trecut
doar neliniștea lui prezentă.
și o iau de la capăt, că...
nu pot altfel.
002419
0