Eu

Din toamnă și până mai recent am stat într-o sferă pulbere ghemuită fiind așteptând frământarea pământului dospirea și apoi drumul lung către lumină înfrângând greutatea lutului țipând când prima rază aurie mi-a orbit ochii și raza de soare mi-a dat vederea și luminat chipul Am ochii ierbii părul învolburat ca marea tenul îmi este din spuma ei iar zâmbetul auriu din soare glasul l-am luat din pădurile adânci din stolul păsărilor ce brăzdează cerul puncte pline cu viață pe albastru și te aștept așa cum sunt nu întârzia mult; de ruginiul mă va cuprinde în țărână degeaba vii doar urmele vor fi pe nisipul de lângă val... val ce plânge urmele mele triste amare și singure